Sau My beauty tips de la SuperAge
Vârsta, bat-o vina, are mereu un rid de pus în plus, mereu o subțiere de piele de făcut sau o pată de adăugat pe ten. Dar, desigur, contează mereu dacă te concentrezi pe partea negativă sau găsești soluții pentru a te bucura că ești aici cu riduri cu tot, dar și cu împliniri și realizări. Eu una, aleg mereu varianta deux, căci îmi place de mine și îmi place să trăiesc bine.
O să vă povestec aici câteva lucruri pe care le fac cu sfințenie ca să îmi placă de mine atunci când mă uit în oglindă, pentru că, aia e, cu noi înșine, ne petrecem cel mai mult timp din viață, așa că dacă nu ne place de noi e hard core.
1. HIDRATAREA EXTERIOARĂ
Da, știu că în ultimii ani ni se spune să bem tone de apă, câteodată mai multă decât ne trebuie și fac asta cumințică, deși uneori mă întreb dacă nu e mai bine să-ți asculți corpul și să-i dai cât îți cere. Mă rog, aici este o altă polemică, în care nu vreau să intru. Despre hidratarea exterioară însă, nu se prea aud multe așa că vă voi spune eu o poveste.
Aveam vreo 10 ani și am plecat la mare cu mai mulți prieteni ai părinților mei. Una dintre gagici, avea un pic peste 40 ceea ce o făcea cumva respectata grupului. Pe lângă vârstă, era și chimist la una dintre cele două mari fabrici de cosmetice din România. Anul poveștii ar fi cam ’84, vara. Cu toate că era un pic mai mare decât celelalte fete din grup, avea femeia mea un ten absolut minunat. O piele albă ca laptele, întinsă și luminoasă, de nu puteai trece fără să n-o observi. Mama și celelalte prietene au început să pună întrebări și tot concediul au stat ca maimuțele făcându-și măști din diverse chestii, precum smântână, miere, zaț de cafea, gălbenușuri și alte căpșuni. Fiecare după amiază avea o terasă plină de mascate cu câte un pahar de vermut și unul de ness frecat cu Pepsi în mână, în hohote și ciripăială. Bineînțeles, că eram și două fetițe și ne băgam cu doamnele în seamă și voiam mereu și noi ceva, orice pe față. Atunci, m-a luat Dana, doamna de porțelan și mi-a spus așa, by the way, ea umbla cu o stropitoare d-aia pentru călcat rufele mereu la ea și-și pufăia apă pe față.
- Ana dragă, pielea este cel mai mare organ al nostru și cel mai vizibil. Trebuie să avem mare grijă de ea. Ține minte de la mine, oricâtă apă bei, pielea trebuie hidratată și din afară. Când te speli dimineața și seara pe față, nu te șterge. Lasă apa să intre în ten. Jumătate o bea fața, jumătate se evaporă, dar este super important ca pielea noastră să aibă ce bea. Când ești în duș, dă-ți cu apă pe față incontinuu. Fă dușuri cât mai lungi, lasă toată pielea să beneficieze de apă. Vara nu te șterge nici pe corp, stai udă câteva minute, lasă apa să intre în piele. Dacă stai la soare, dă-te mereu cu apă pe față, și fă baie în orice împrejurare, că ești la mare sau la piscină, la râu, nu contează. Stai în apă.
Am primit multe sfaturi în copilărie care mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe alta, cum spunea bunica mea, dar dintr-un motiv necunoscut mie, acest sfat cu hidratarea exterioară a pielii mi-a rămas adânc în minte și mă țin cu sfințenie de el. Între timp, pe lângă apa clasică de robinet, mă dau și cu spray-uri cu apă termală, fără de care nici nu mai pot să-mi încep ziua. În orice caz, poate că și zodia mă ajută 🦀 apa este prietena mea de corp și suflet.
2. NATURA ȘTIE
O sa vă iau tot cu o poveste de când era bunica fată, sau mai exact de când aveam eu 15 ani și tenul ca o piersică… fosta-i lele. Pe vremea aia mergeam des la Breaza, la casa de vacanță a Ilenei, bff-ul meu din viața asta și din altele și de multe ori veneau părinții ei cu noi sau noi mergeam cu ei. Nu contează, important era că puteam sta pe pajiști împreună și vorbi despre iubirile noastre de copii.
Mama Ilenei, o femeie de o frumusețe absolut specială, ceva ce pare din alte lumi, pentru că și astăzi la o vârstă respectabilă este LA FEL de frumoasă, avea grijă să mâncăm și altceva decât țigări (se făcea că nu știe că fumăm, dar ne explica mereu lucruri despre sănătatea noastră). Curtea fiind arhiplină de fructe delicioase, madame Popescu le spăla, le tăia și ni le lăsa mereu pe-aproape. La ea am văzut, cum își lega o bentiță pentru a-și tine părul și se dădea pe față cu diverse fructe, legume și lactate pe care le folosea în momentul respectiv. Doar lua o căpșună și se dădea cu ea pe față, o lăsa acolo câteva minute și apoi o spăla. Sau o caisă sau un castravete sau o roșie astringentă, sau un strop de iaurt sau ulei de măsline… orice se potrivea și îi venea la îndemână.
Vă repet, această doamnă arată și astăzi absolut spectaculos! Sigur că folosește și produse cosmetice, dar natura este mereu pe fața ei și de atunci și pe a mea. Am mereu ser cu vitamina C, spre exemplu, dar de C să nu mi-o iau direct de la sursă? Mai ales vara când fructele și legumele vin de la mama lor. Nu este un ritual, nu este ceva, cum să spun eu, glamuros, în 16 pași, cu diverse obiecte din pietre semiprețioase și un cumul de peptide sau ampule, este ceva simplu de tot. Ai intrat în bucătărie și ți-ai tăiat o bucată de pepene? Ei, până o termini de mâncat a intrat și în piele, dacă te-ai dat cu un strop pe față. Speli cu apă și îți vezi de Netflicși în continuare. Doar lasă natura să-și facă treaba că știe ea!
3. CREMA CEA DE TOATE ZILELE
Dacă tot m-am lansat în povești de odinioară o să vă spun cum am ajuns să nu-mi lipsească NICIODATĂ crema de față.
Aveam 18 ani când am plecat într-o iarnă, d-aia de pe vremuri cu -20 de grade la munte, la Poiana Țapului cu o gașcă de prieteni. Acolo deh, ca la 18 ani, nu ca acum, cu bulgăreli, cu stat în frig pănă ne chirceam, cu săniuș, mă rog, cu toate bucuriile iernii și fără grija temperaturii. La un moment dat, după vreo două zile de tratament foarte nordic, a început să mă usture fruntea. Am ignorat, că aveam atâtea altele pe cap precum distracția, că nu bag în seamă un pic de frunte uscată și usturăcioasă. Într-o dimineață, însă, m-am trezit de atăta usturime și am constatat că-mi plesnise pielea, la propriu, până la limfă, exact între sprâncene, iar restul frunții și obrajii erau complet uscați și cu tenul la limita de a crăpa peste tot. Era desigur, duminică, anii ’90 și totul, în afară de cârciumi era închis. Am sunat-o pe mama plângând, căci deh, ce poți să faci în situații critice la vârsta aia, bine, aș suna-o și acum când întâmpin greutăți… și mama mi-a spus că trebuie să mă dau urgent cu o cremă pe față. N-avea nimeni nici o cremă.
- Mamaaaa, ce fac?
- Ulei ai?
- Da, dar de floarea soarelui.
- Dă-te!
Și m-am dat, până am ajuns la o farmacie de unde mi-am luat o cremă emolientă pe care am folosit-o și mi-am revenit treptat.
Cert este că din acel moment nu mi-a mai lipsit crema. Niciodată. A devenit obișnuință seară de seară de la 18 ani. Îmi luam cremele pe care mi le permiteam și care îmi plăceau și mă dădeam și pe față și pe mâini zi de zi de zi.
Și-așa am rămas. Știu că acum este full comunicarea pe tema aceasta, dar știu și femei care nu folosesc creme sau care le folosesc sporadic. Nu. Nu e ok. Pielea noastră are nevoie de îngrijire la orice vârstă, fie că-i cu un ulei de măsline sau de cocos, fie că e cu smacuri mai scumpe, important este să fie cu ceea ce ni se potrivește tenului nostru, dar să fie! Între timp folosesc și dimineața creme, dar seara nu-mi lipsesc niciodată.
Am 3 creme pe care le aplic în funcție de chef și nevoi, este Neovadiol-ul de la VICHY creat special pentru tenul aflat la peri menopauză și menopauză, Eight Hour Cream de la Elizabeth Arden, o cremă extrem de grasă și reparatoare și Apidermin, crema hrănitoare cu lăptișor de matcă. Le am mereu și le folosesc mereu.
Una peste alta, să știți că eu am fost un copil foarte cuminte, așa că titlul articolului sper să nu fie doar ironic și să fiu o babă cât mai frumoasă și cât mai sănătoasă, ceea ce vă doresc și vouă!
Articolele scrise de colegele mele pe această temă:
Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin,Mara Coman și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte ca un cartof.
