Cădem. Din păcate n-avem ce face. Ne frânge uneori viața, ne bat alteori timpurile și cădem. Bineînțeles că ne ridicăm înapoi și ne îndreptăm coroanele, apoi o luăm falnice de la capăt. Doar suntem fiicele mamelor noastre și nepoatele bunicilor noastre și strănepoatele străbunicilor noastre. Suntem femei născute din femei și de aici ne vine puterea. Suntem Matrioska.
Am pornit această serie de articole despre woman to woman empowerment de la un moment aproape magic. Ne-am întâlnit la finalul anului trecut să vedem ce mai scriem și ce mai facem, noi cele 5 Femei din #acinceaputere. Anul 2021 pentru mine a fost cel mai cumplit an din viața mea, un an în care am constatat cum e să pierzi iubiri necondiționate in a blink of an eye, așa că nu pot și nu vreau să descriu starea pe care o aveam la acestă întâlnire. Mai mult, eram și după un covid care mă lăsase cu niscaiva urmări urâte. Una dintre ele și cea care îmi dădea atacuri de panică era lipsa puterii de concentrare. Ce zic eu?! Putere de concentrarea? Nu-mi aduceam aminte cuvinte, nu legam coerent propoziții, gândurile îmi zburau prin cap făra să se poată conecta unul cu altul, aveam creierul, ba gol, ba prea plin, dar fără nici un focus. La job m-am retras din aproape toate meetingurile, deoarece nu făceam față unei conversații normale, darămite profesionale. Așa că, în această întâlnire cu dragele mele, ele vorbeau, piuiau, glumeau, iar eu tăceam, ascunsă de frica unui dialog în care să nu-mi pot lega trei amărâte de cuvinte. Îmi făcea bine numai să le aud vesele și dinamice, dar nu m-am încumetat să deschid gura. Spre final Cristina, care e mereu atentă la pulsul fiecăreia, mă întreabă ce fac, de ce vorbesc ele atâta și eu tac mâlc. Și-atunci le-am povestit că efectiv, mi-e frică să vorbesc ca să nu mă fac de rahat. Moment în care Cristina s-a uitat la mine și pe un ton de general în armata germană mi-a zis:
–Tu ești Ana Bîtu! Tu orice ai spune nu ai cum să te faci de rahat!!!
Mi-s dragi cuvintele, dar uneori nu pot descrie cu ele sentimentele. Nu-s de ajuns. M-a trecut efectiv un fior atunci când mi-a vorbit Cristina. Un fior de putere, de iubire, de grijă. Parcă m-a luat de guler, m-a scuturat bine și m-a pus la loc pe tronul meu din câteva cuvinte. A fost extraordinar.
Atunci am început să mă gândesc mai deep de cât de importantă e susținerea femeilor pentru femei. Nu mă înțelegeți greșit, sunt departe de a fi feministă și în famile am avut figuri masculine de excepție, am prieteni bărbați pe care-i iubesc și respect maxim, dar atunci mi-am dat brusc seama câtă putere are o femeie asupra altei femei, pentru că numai o femeie înțelege perfect ce se întâmplă cu altă femeie.
Și mi-am dat seama de asta în condițiile în care sunt un om super bogat din acest punct de vedere, am avut mereu femei minunate lângă mine și când mi-a fost bine și când mi-a fost greu.
Am avut în viața mea parte de căldura și educația bunicilor mele iubite pentru care am fost o lumină și care m-au crescut și adorat amândouă. Mamaie Mimi la care mi-am trăit cei mai frumoși ani din viață, primii 7, care spunea tutoror că-și iubește nespus de mult copiii, dar că ea n-a cunoscut o iubire mai mare și mai pură până atunci când m-am născut eu. O minune de OM. Și Mamaie Vasilica, bunica din partea tatălui, mereu veselă și șugubață alături de care mi-am petrecut restul de ani, de la care am învățat să gătesc și să primesc oaspeți. Draga de ea, avusese în tinerețe o fetiță care murise de meningită la 2 ani. Vorbea mereu de ea și spunea că nimic nu e mai bine decât să ai o fată, așa că într-un fel o înlocuise cu mine și îmi făcea toate plăcerile și nebuniile mele de copil. Am fost o răsfățată, trebuie să recunosc.
Mama. Mama mea. Mă iertați că încă nu pot scrie despre ea, că a plecat prea de curând, dar care m-a ajutat la fiecare pas în viață, greu sau ușor. Pun încă mâna pe telefon s-o sun când am nevoie de orice sfat sau cuvânt bun. Cumva îmi răspunde printr-un gând sau printr-un semn și știu că e cu mine, parte din ea sunt eu și parte din bunicile minunate sunt tot în mine. Eu sunt ele toate.
Și am avut norocul să o audă Dumnezeu pe Mamaie Vasilica, atunci când mi-a urat să am o fată. Da am o fată minunată. Între timp are 19 ani și pot spune că e o femeie minunată, dar nici nu rimează în scris și nici nu rimează cu felul în care o percep eu și o voi face probabil toată viața mea. Deci, bunicile mele iubite, mama mea, soacra mea, eu, suntem toate adunate într-o femeie tânără, falnică și mândră că ne are pe toate în venele ei și, ca toate femeile din această familie are o căldură enormă în ea. Atunci când mă strânge în brațe e magie pură! Toate problemele pleacă, toate grijile dispar, parcă răsare soarele și noaptea. Ce-a fost mai bun în noi toate s-a adunat la ea. “Shine bright like a dimond”, fata mea, minunea mea.
Și după cum vă spuneam, chiar am fost și sunt bogată. Pe lângă toate ale mele am primit în viață încă o mamă dragă, pe soacra mea, Mausi și alături de ea, pe mătușa soțului meu, Mica. Una caldă și iubitoare, care-mi spune mereu că sunt fata pe care și-a dorit-o întotdeauna și care nu mai știe cum să-mi arate dragostea cu care mă învăluiește mereu. Soacra mea, e ca pâinea caldă sau mai degrabă ca și cozonacul cald. O bunătate. Iar Mica a fost o forță a naturii care m-a inspirat fantastic și care m-a ajutat mereu, dar mai ales care m-a iubit pur și simplu.
Ei bine și peste toate aceste minunății feminine din viața mea, vine și Ileana. Anul ăsta împlinim 33 de ani de prietenie, dar prietenie d-aia cea mai bună! Și când mă gândesc la ea, de multe ori imi fac o cruce și spun: Mulțumesc. Nu știu cum aș fi putut trece prin și sper că peste 2021 fără Ileana alături. Cum aș fi putut să trec prin toată viața mea fără s-o fi avut pe Ileana, că nu vorbim numai de greu, vorbim despre primele iubiri, despre vacanțe, beții, nebunii, distracție, despre căsătorii, despre copii, despre tot și toate, făcute pas cu pas, una bucurându-se pentru cealaltă. Suntem două femei pe care în veci nu le-ai putea asocia, complet diferite, de la cer la pământ, dar având în comun, aceleași valori. Și cam despre asta este vorba atunci când ne referim la femei care se susțin reciproc – valori comune! Nu toate poveștile despre invidia între femei, despre competiție, despre lașitate și fățărnicie sunt reale. Vă spun eu, că trăiesc alături de femei ca mine și că atunci când ai valori comune, prietenia și iubirea vin firesc la pachet cu bunătatea, respectul și dăruirea. Și acum sar de la una la alta, de la prietena mea la unul dintre cei mai buni și dragi prieteni ai mei, Alex, chiar dacă-i bărbat, ca să vă redau un dialog foarte mișto pe care l-am avut cu el aseară. Am făcut o campanie de Valentine’s pentru unul dintre clienții noștri și scriam în text că iubirea este cel mai minunat sentiment și atunci, Alex mi-a zis:
–Mie cel mai minunat sentiment mi se pare respectul.
–Da, doar că nu merge pentru mass marketing, prea puțini îl știu.
Închid paranteza și vă mai spun o dată cât o iubesc pe Ileana și cât o respect.
Nu vreau să închei articolul înainte să vă spun despre două profesoare minunate care mi-au marcat adolescența, dându-mi aripi până la cer și mai ales dându-mi deschiderea către o meserie de care mă bucur și azi, dar mai ales inspirație. Două profesoare de Limba Română fără de care cu siguranță nu aș fi femeia de azi: Doamna Elizabeta Roșca, diriginta mea din liceu, o femeie de-o strălucire fantastică și un dascăl desăvârșit pe care o voi regreta forever și Beatrice Diaconu, meditatoarea mea, poezie vie și forță pură, care a plecat ieri la îngerii ei și căreia îi mulțumesc că a trecut lasînd urme sublime prin viața și sufletul meu.
Și da, le mai am pe Tery Mery, prietena mea dej’ dă ani pe care știu că mă pot baza oricând, oricât, oricum și ea pe mine și pe care o ador, ca și pe Aurica de 28 ani prietena mea, a cărei zi e azi și îi spun și-aici: La mulți ani, ca să-i intre bine în cap și pe Roxana mea iubită și pe Andra. Aaaaa, cu Andra e o poveste faină (ca să folosesc acest cuvânt al ei, de brașoveancă). V-o spun repede. Suntem colege de 10 ani la Wunderman, băi și nu stim nici una de ce, dar ani de zile nu ne-am putut înghiți. Pur și simplu. Amândouă super profi pe domeniile noastre, am respectat una la alta acest aspect, dar din punct de vedere uman… ciocanul și nicovala, frate. Am așteptat ani de zile să ne prindem pe picior greșit, dar cum vă spuneam, de fapt, suntem foarte asemănătoare și avem amândouă principii puternice și când acum 3 ani am fost obligate de meserie să ne apropiem una de alta, practic ne-am îndragostit maxim și o ținem tot într-o iubire și o admirație.
Sigur ca am mai avut și alte prietene, along the way, dar s-au pierdut din viața mea și nu regret nici că au fost și nici că nu mai sunt. Și da, am avut parte și de dezamagiri și palme, c-asa e-n tenis, dar balanța nici măcar nu se ridică de jos, atunci când vine vorba despre relațiile bune pe care le-am avut și le am în viața asta.
Și inchei acum când pe lângă toate pe care vi le-am enumerat, mai am și acest grup de putere feminină, de cinci coloane vertebrale drepte cu cinci suflete pline de frumos: Cristina Stănciulescu, Mara Coman, Diana Cosmin, Noemi Meilman și vă invit să le citiți și lor articolul despre Woman Empowerment.
În rest, nu uitați gagici! Suntem Matrioska, ne ținem în brațe una pe alta, când mai mici, când mai mari, precum ne duce viața!
Citiți și articolele colegelor mele, pe aceeași temă:
- Cristina Stănciulescu: Women empowerment, poate mai mult decât prietenie
- Diana Cosmin: Să fim mai blânde între noi, că de răutate e plină lumea
- Noemi Meilman Women’s empowerment, un subiect ca un bun reminder
- Mara Coman Prietenele mele geniale
