Am un vis de om obosit. Nu ca ar fi rau dar si visele de la un moment dat sunt in stransa legatura cu realitatea pe care o traim.
Imi visez sa stau, sa fie liniste, o liniste de aia de sa-mi tiuie urechile. Sa simt pace, da o pace de aia deplina ca in desenele animate cu iarna si luna, cu ger scartaietor afara si caldura mocnita in casa, miros de lemn si scortisoara, in soba lemne care trosnesc. Trosnesc de la sine ca eu nu vreau sa misc nici un deget pentru nimic, nici macar pentru focul din soba sau visinata din pahar. Eu stau intr-un pat mare si cald, cu asternut de matase alb insa sunt invelita cu o patura pufoasa de lanica din aia de la Betten Rid din Munchen scumpa si calduroasa.
Obligatoriu ma insoteste o pisica blanoasa care toarce dragastos. In rest nimeni si nimic. Nu ma plictisesc deloc ca sunt relaxata si placut obosita. Dorm si cand nu dorm ma scufund in patul cel bun uitandu-ma la gerul linistit de afara. Ma odihnesc si simt cum ma refac. In jur numai lumina de lumanari. Aroma specifica lumanarilor de la Hotel Costes. Alea imi plac, miros de lemn, rom si portocala. Sunt cateva zeci in camera mea din vis, miroase greu si frumos si in rest nici o lumina.
Doar luna de afara lumineaza zapada alba la geamul meu. Liniste si pace afara si in mine. Nu suna nimeni, nu stiu nimic decat ca mi-e bine si ma scufund greu si odihnitor in patul cu asternuturi moi de dormit…
Un vis care cumva mi-e realizabil, dar din pacate nu am reusit sa mi-l realizez. Dar sunt convinsa c-o s-o fac!
