Super40, de la Atlanticul si Jungla Braziliei

Am cunoscut-o pe Ileana Badiu pe vremea cand se numea Pescariu si lucram eu la Radio 21 si ea la Focus Publicis.
Sunt 14 ani de atunci. Ne-am intalnit sa punem la cale organizarea editiei numarul 2 a Liberty Parade si eu una m-am indragostit de Pescarita de la prima vedere. Dezinvoltura si transparenta si autoironia si inteligenta si frumusetea ei umpleau intreaga camera si eu o priveam cu un soi de fascinatie, admiratie si curiozitate… Apoi intr-o zi, nu stiu cum am ajuns sa ne povestim episoade din vietile noastre si asta a fost inceputul unei prietenii pe care eu o simt vie in inima mea chiar si de la cei 12000 de km care despart Bahia, Brazilia de Bucuresti, Romania.

Am petrecut impreuna multe multe seri de confesiuni si povesti si cautari interioare, mereu in livingurile pline de savoare si eleganta din casele Ilenei. Am petrecut impreuna la tot felul de party-uri nebune si alcoolizate, am simtit ca petrecem impreuna chiar si la lungile intalniri si sedinte de munca, pe care prezenta Ilenei le facea tot timpul delicioase.
Pe Ana si pe Horia si pe Cleo i-am cunoscut in mod natural ca prietenii cei mai iubiti ai Ilenei.
Si am asteptat cu curiozitate sa le citesc pe Ana si Ileana pe Super40 si la un moment dat a inceput sa imi dea ghes inima sa ma alatur lor aici, in scris.

Pai de ce?
Sunt aproape 10 ani de cand am lasat in urma lumea colorata a vietii mele de cariera si am ales sa traiesc cat mai simplu, pe malul Atlanticului, in Brazilia. M-am descoperit in ceea ce imi face inima sa cante, m-am descoperit ca mama, ca femeie, ca terapeut. Nu m-am mai dat nici macar cu ruj in ultimii 7 ani, iar pantofii cu toc imi par acum un instrument de tortura, dupa tot 7 ani de mers numai in slapi Havaiana sau desculta. Habar nu mai am de televizor, de shopping mall si de brandurile la moda, si ultima oara cand am fost intr-un oras mai maricel, aici in Brazilia, mi s-a parut ca am intrat intr-o lume dintr-un joc pe calculator din care un pricepeam nimic… si au trecut 2 ani de atunci, de cand n-am mai fost la oras mare cu blocuri inalte si trafic intens pe strazi. Traiesc toata ziua afara, in aer liber, aud continuu zgomotul Oceanului (aflat la mai putin de 100 de metri de casa) si cantec de pasari si cele mai multe mic-dejunuri le luam in compania unei familii de maimute, sub doi copaci de mango uriasi. Beau apa de cocos de la palmierii din curte si gatesc cu lapte de cocos facut in casa. Lucrez de acasa sau merg sa dau cursuri in locuri aflate in mijlocul padurii atlantice sau chiar la mine in curte si am in jur multe familii prietene care isi cresc copiii liberi si descolarizati, la fel ca mine.

…si fac 40 de ani peste 2 saptamani si am o gramada de lucruri misto de povestit de aici, din celalalt capat la lumii. Ne-am inteles cu Ileana si cu Ana sa povestesc aici pe Super40 cum se vede viata la 40 de ani pentru o femeie care traieste complet diferit, ca stil de viata… si care experimenteaza lucruri la care doar indrazneam sa visez pe vremea cand lucram 10 ore pe zi la birou in fata calculatorului.
Viata vazuta prin ochi de 40 imi apare inegalabil mai plina de bucurie, de iubire si de sens decat acum 10-15 ani, si asta pentru ca am aflat cine sunt si ce caut eu in viata mea. Imi apare si cu multe riduri si par alb o gramada si cu o mare nevoie de a dormi fara intrerupere vreo 2 saptamani macar (am un bebelus de 2 luni, cred ca de aia), dar cu o pace si o impacare si o curiozitate si o mare fascinatie pentru VIATA, pe care nu le-am cunoscut inainte.

O sa scriu aici despre vagin si despre facut dragoste si despre femeie si uterul ei si despre curajul de a fi autentic si de a spune lucrurilor pe nume si despre cuplu si despre relatie constienta si despre experiente spirituale in jungla si despre cercuri de femei si despre puterea pantecului nostru – toate asa cum le traiesc eu, la Super40. Un articol pe saptamana, daca o dormi bebe Mika si m-o lasa in sfanta pace, din cand in cand, copilul numarul unu, pe care il cheama Sasha si are 6 ani jumate.
Laura Maria Iara (fosta Chivu, fost Campean)