
Du-te de te caută, mamă! Un îndemn pe care-l știi de la femeile puternice din viața ta: nu-l neglija, te-nvață de bine! Acum este momentul să începi îngrijirea sănătății la perimenopauză și menopauză. Iată care sunt cele mai importante screeninguri și investigații medicale după 40 de ani:
Mamografie
Mamografia este un test de screening esențial pentru cancerul de sân, recomandat în special femeilor peste 40 de ani. Scopul principal al mamografiei este depistarea precoce a bolii, pentru un tratament eficient și o rată de supraviețuire mult mai mare.
Cum se face o mamografie? Sânul este așezat pe o placă specială a aparatului de mamografie, acesta fiind apoi comprimat, pentru a obține o imagine clară. Interpretarea rezultatelor mamografiei se face de către un medic radiolog. În cazul unor modificări suspecte ale structurii sânilor, medicul va recomanda testul de menopauză și alte investigații suplimentare, pentru stabilirea diagnosticului corect.
Deși mamografia este un test eficient în depistarea cancerului de sân, există și riscuri asociate. Printre acestea se numără expunerea la radiații, deși doza este foarte mică, precum și posibilitatea de rezultate fals pozitive sau false negative, care pot duce la anxietate și la investigații medicale nejustificate.

Testare pentru densitatea osoasă (DEXA)
Odată cu înaintarea în vârstă, oasele devin mai fragile, ceea ce crește riscul de osteoporoză și fracturi. DEXA (Absorbtiometria cu raze X cu energie duală) este metoda standard pentru măsurarea densității osoase. Acest test este simplu, rapid și non-invaziv: te întinzi pe o masă, iar un braț mobil al mașinii va trece peste corpul tău, emițând raze X cu energie scăzută. Procedura durează în general între 10 și 20 de minute și nu este deloc dureroasă.
Interpretarea rezultatelor DEXA se face prin compararea densității osoase a pacientului cu densitatea osoasă a unei persoane tinere și sănătoase, rezultând un scor T. Dacă scorul T este mai mic decât -2.5, acest lucru indică prezența osteoporozei. Scorul Z, pe de altă parte, compară densitatea ta osoasă cu cea a unei persoane de aceeași vârstă și sex, pentru identificarea factorilor de risc.
Dacă rezultatele indică o densitate osoasă scăzută, există o serie de opțiuni de tratament disponibile, de la modificări ale stilului de viață și suplimente pentru femeile la menopauză, până la medicamente prescrise de medicul specialist. Prevenția este întotdeauna cea mai bună opțiune. Un stil de viață sănătos, care include o dietă echilibrată, bogată în calciu și vitamina D, plus exerciții fizice regulate te ajută să menții sănătatea oaselor. Fumatul și consumul excesiv de alcool sunt factori de risc ce pot duce la scăderea densității osoase.
Screening pentru cancerul colorectal
Screeningul pentru cancerul colorectal este de o importanță majoră, întrucât această formă de cancer reprezintă a treia cea mai frecventă cauză de cancer la femei. Detectarea timpurie poate mări șansele de tratament eficient și poate contribui la reducerea mortalității asociate cu acest tip de cancer. Există mai multe metode de screening pentru cancerul colorectal, printre care colonoscopia, testul hemoragiei oculte fecale (FOBT), testul imunochimic fecal (FIT) și testul ADN-ului fecal.
Colonoscopia este considerată metoda de referință în detectarea acestui tip de cancer, dar și celelalte teste pot fi folosite pentru a identifica prezența sângelui în scaun, un posibil semn de cancer colorectal. Ideal ar fi ca aceste teste să fie efectuate o dată la 2 ani, dacă te numeri printre persoanele cu risc mediu sau anual dacă prezinți risc crescut (istoric familial de cancer colorectal sau prezența polipilor colorectali).
Testul Papanicolau și HPV
Testul Papanicolau și HPV reprezintă două dintre cele mai importante investigații pe care trebuie să le efectuezi ca femeie de peste 40 ani. Acestea pot depista anomalii la nivelul celulelor cervicale care pot duce la cancer. De asemenea, testează prezența virusului HPV, una dintre principalele cauze ale cancerului de col uterin.
Procedura pentru testul Papanicolau și HPV este simplă și nedureroasă. În timpul consultului ginecologic, medicul prelevează cu ajutorul unei spatule sau a unei periuțe speciale, o mostră de celule de pe suprafața colului uterin. Mostrele sunt apoi trimise la laborator pentru analiză. Un rezultat negativ indică faptul că nu au fost identificate celule anormale. Dacă rezultatul este pozitiv, acesta nu înseamnă neapărat că ai cancer, ci doar că au fost depistate celule anormale ce necesită investigații suplimentare. În cazul unui rezultat pozitiv pentru HPV, este necesară repetarea testului și posibil, efectuarea unui test suplimentar, denumit colposcopie.
În ceea ce privește prevenția, vaccinarea împotriva HPV reprezintă o măsură extrem de importantă. Vaccinul protejează împotriva celor mai frecvente tipuri de HPV care cauzează cancerul de col uterin. În cazul unui rezultat pozitiv la testul Papanicolau sau HPV, opțiunile de tratament variază în funcție de tipul de anomalii detectate și pot include urmărirea atentă, tratamente medicamentoase sau intervenții chirurgicale.

Analize de sânge pentru verificarea nivelurilor de colesterol și diabet zaharat
Testele de laborator pentru colesterol și glicemie sunt importante pentru monitorizarea riscului de boli cardiovasculare și diabet. Valorile normale pentru colesterol sunt de obicei sub 200 mg/dL, în timp ce LDL (colesterolul „rău”) ar trebui să fie sub 100 mg/dL și HDL (colesterolul „bun”) peste 60 mg/dL. Glicemia, un indicator al diabetului zaharat, ar trebui să fie între 70 și 100 mg/dL înainte de mese și sub 140 mg/dL după mese. Valorile care depășesc aceste limite pot indica o problemă de sănătate.
Prevenirea și managementul valorilor ridicate ale colesterolului sau a diabetului zaharat implică adesea modificări ale stilului de viață la menopauză. O dietă echilibrată, bogată în fibre și cu un conținut scăzut de grăsimi saturate, exercițiile fizice regulate și renunțarea la fumat sunt adesea măsuri suficiente pentru a menține aceste valori sub control. În unele cazuri, poate fi necesară o intervenție medicală, cum ar fi medicația pentru scăderea colesterolului sau insulina pentru gestionarea diabetului.
Frecvența testării poate varia în funcție de istoricul tău medical. În general, se recomandă efectuarea analizelor de sânge pentru colesterol la fiecare 4-6 ani pentru adulții sănătoși, iar pentru glicemie, la fiecare 3 ani începând cu vârsta de 45 de ani. Dacă te numeri printre persoanele cu factori de risc pentru boli cardiovasculare sau diabet, ar trebui să faci aceste teste mai des.
Examen dermatologic pentru femeile peste 40 de ani
Examenul dermatologic este extrem de important pentru femeile peste 40 de ani, deoarece riscul de cancer de piele crește odată cu vârsta. Acest tip de examen ajută la identificarea semnelor timpurii ale cancerului de piele, precum și a altor afecțiuni dermatologice care pot apărea sau se pot agrava odată cu înaintarea în vârstă.
Orice schimbare în alunițele existente, precum și apariția de noi leziuni, trebuie evaluată de un specialist. Semnele de avertizare includ alunițele care sunt asimetrice, au margini neregulate, prezintă mai multe culori sau își modifică dimensiunea în timp.
Se recomandă un control dermatologic anual dacă ai peste 40 de ani, dar frecvența poate fi ajustată în funcție de factorii de risc individuali, cum ar fi istoricul de expunere la soare, utilizarea solarului și antecedentele personale sau familiale de cancer de piele.
Programează screeningurile și testările recomandate și îngrijește-ți sănătatea, ca să te bucuri pe deplin de viața ta împlinită, alături de cei dragi!
Surse: https://medlineplus.gov/ency/article/007467.htm , https://www.centrastate.com/blog/health-check-ups-and-screenings-for-women-in-their-40s/ accesate la 03.06.2024