“E vară și râde soarele ăsta la mine fără pic de dinți, precum un bebeluș d-ăla de miroase a caramea cu lapte. Și fiind așa de bine am stabilit cu dragele mele din #AcinceaPutere să scriem ceva plăcut ca o vacanță mare. Ne-am gândit cu toatele că plecăm, călătorim, ne bucurăm de timp liber, de familie, de toate care ne sunt dragi și v-am povesti și vouă despre asta.”
…așa începea articolul meu despre vacanțe. DAR, dar, nu l-am terminat, nu l-am încheiat, l-am lăsat așa pentru o altă ocazie, deoarece acum, cînd voiam să-l pregătesc de urcare pe site, tocmai ce am încheiat un road trip de neuitat cu draga mea prietenă de-o viață, Ileana Badiu. Nu am cum să nu vă povestesc ce fac două blonde purii într-o scurtă ieșeală din București, că doar n-om râde singure. Mâncarea și râsul sunt mai bune atunci când le împarți cu alții.
Deci, ca să încep românește. Se făcea că acum vreo 3 zile mi-a spus Ileana că pleacă până la Sibiu pentru un meeting de business. Eu, care n-am mai călcat de prea mult timp pe la Sibiu o-ntreb dacă vrea să vin cu ea. Aaaaa, dar ce bucurie! Noi două tuca-tuca cu mașinuca pentru o zi jumate la Sibiu. De fapt, nouă ne place enorm să mergem cu mașina împreună oriunde, doar noi două, să tocăm toate subiectele posibile și să cântăm ever green-uri tare, tare și fals, fals. Nu ne aude nimeni, nu râde nici dreacu’ de noi și de fiecare dată spunem același lucru și anume, că ne-am dori măcar o dată-n viață să putem cânta cu adevărat frumos. Well, nu se poate, nu suntem înzestrate nici cu urmă de talent, dar se poate, iată să cântâm mizerabil împreună și să ne bucurăm maxim.
Bun. Batem palma și stabilim că plecăm de marți după job până vineri. Caut repede pe airbnb un apartament în centrul orașului, cu două dormitoare, căci, o dată cu tinerețea a plecat și somnul tihnit și mai mult decât atât, sforăim la fel de frumos precum cântăm, dar asta preferăm să facem separat.
Găsesc apartament, piperat la cost, dar în miezul orașului și plecăm așa cum am stabilit. La Sibiu locuiește și o prietenă și colegă de-a noastră care ne e super dragă, așa că miercuri ne invităm direct la ea să stăm ca fetele la povești, că nu ne mai văzusem taman din ianuarie și aveam tolba plină.
Drumul până la Sibiu a fost superb, Valea Oltului și dealul Negru, absolut splendide ca de obicei, adevărate bijuterii românești, noi vesele ca două privighetori cu glasuri de ciori, toate bune și frumoase, mai puțin ora și-un sfert de stat bară la bară înainte de Sibiu, dar fiind într-un vibe super pozitiv am continuat să ne simțim excelent.
Ajungem seara pe la 9 jumate, ne cazăm și facem cinci pași până în Piața Mare din Sibiu. Terasele pline, atmosfera minunată, lume frumoasă, cu alte cuvinte, bine-bine. Ne așezăm unde ne face cu ochiul, mai exact la Rabbit Hole & Soup. Nu am cuvinte să vă spun cât de minunat este serviciul și nici cât de bună e mâncarea! Vă rog doar să nu ratați experiența while in Sibiu. Nu ne facem selfie-uri că eram de pe drum, obosite, dar ne promitem că facem a doua zi. Vă spun asta deaorece nu am pînă la urmă nici o poză facută cu noi două în Sibiu pe care s-o pun în acest articol!
Dormim lemne în micul nostru cuibușor și ne trezim cu urme adânci de pernă pe față, 11 ore mai târziu. Culmea e că nu eram în cea mai bună formă, deși ne odihnisem, dar plecăm la prietena noastră la o cafeluță. Ei, nu știu cum vreo 14 ore mai târziu de stat nemișcate pe scaunele de terasă ale femeii, după mese repetate și hohote fără măsură ne-am gândit să ne ridică și să plecăm. Am constatat nu că aveam picioarele umflate, aveam 4 butuci pe care abia bălăngăneam două corpuri. Nu mai aveam urmă de glezne, nimic. Practic, dacă am fi fost într-un avion ajungeam la Caracas, dar n-am fost. Am fost 3 muieri neîntâlnite de prea multă vreme, așezate în jurul unei mese. Și să știți, de băut, am băut foarte puțin, de fumat la fel, nici măcar urât n-am vorbit, că familia deține doi băieți mititei. Deci, singurul păcat a fost că au mai sughițat câteva cunoștințe comune și ne-am întrerupt pentru a lucra ce aveam fiecare de făcut.
Cu baloții ăia pe post de picioare ne-am culcat pe la 3 noaptea. A doua zi Ileana și-a rezolvat de dimineață treaba pentru care venise și ne-am plimbat romantice prin tot centrul, poate-poate ne mai subțiem picioarele, mai ajutăm drenajul cu niscaiva mișcare.
Frumos Sibiul! Foarte frumos. O bijuterie clasică. M-am bucurat să-l revăd, mai ales că am copilărit vară de vară în acea zonă, la familii de sași de la care învățam limba germană. M-au năpădit amintiri din altă viață brusc și cald de când am ajuns și până am plecat.
V-aș zice să faceți oricând un road trip de acest gen la Sibiu.
POVESTEA ABIA ÎNCEPE
Și când aș putea încheia drăguț aceast articol drăguț, constatând că am îmbătrânit discret și că am fost cu Ileana cumințele într-o mini viligiatură și că singurul lucru deosebit a fost că ni s-au umflat rău picioarele, eu abia mă pornesc…
Altă dată rupeam un club în două, făceam o nefăcută, aveam ce povesti – constat cu Ileana. Dar nah, ne mulțumim și așa că ne-am relaxat noi două, că am tocat ce aveam de tocat, că am râs și că ne-a fost bine.
Cumințele.
Plecăm spre București, după ce-mi termin treaba și mai lucrez nițel și-n mașină, unde Ileana are câteva call-uri de birou. Mai pe seară are un call foarte important așa că stabilim că ea se așează în spate și-și pune căștile și eu conduc până acasă. Asta se întâmpla pe la mijlocul drumului, unde am oprit mai întâi la o benzinărie să ne luăm de-ale gurii gen, pufuleti, bomboane sucuri si alte lucruri sănătoase, dar asta este alta bucurie a mersului nostru cu masina.
Ma rog, ma urc la volanul BMW-ului X5 cu vârst de doi anișori și 34.000 de km și mă bucur ca un copil de calitățile mașinii. Ador să conduc dar eu n-am mașină așa miștoacă precum Ileana, așa că, dă-i nene in ea! Am și intrat pe autostrada… nu scriu aici exact cu ce viteză zburam, că vorba lu’ bărbată-miu:
– Ano, te ia miliția, naibii! Potolește-te!
Când deodată ce să vezi?! Mi se blochează toată mașina sub mine, nu mai accelerează deloc și imi apare pe screen o cheie franceză și un text amplu, cum dorești să lecturezi în astfel de situații. Mă panichez desigur, încerc să intru pe prima bandă, dar sunt în România și deși semnalizam nu mă lăsa nimeni, practic, ma urc pe altă mașină ca o mitocancă, dar trebuia să ajung cât mai rapid pe banda de urgență, sau la margine de șanț cum e pe autostrada București – Pitești. Trag deci, de volan și opresc prost, dar opresc mașina în altă parte decât central pe autostradă. Ileana își dă căștile jos, îi redau isteric cele întâmplate și apăsăm cu toată puterea minții pe butonul de panică / unleash hell.
Fiind ființe complementar opuse avem reacții complemetar opuse. Eu intru în freez mode, pe când Ileana începe să se zbată țipând și plângâng. Oricum, creierele blonde se blochează complet, doar reacțiile exterioare diferă. Imediat după impactul de imbecilizare în caz de criză încep telefoanele și mesajele către terți pe care îi băgăm în balamuc. În general terții sunt soții noștri împreună cu cei mai buni prieteni, adică oameni care chiar ne iubesc și care chiar se lamentează când ne aud, pe mine monosilabică și pe Ileana urlândă, ambele incoerente. După primul val care lovește apropiații vine cel de-al doilea, care lovește oamenii influenți ce ne pot ajuta, în cazul acesta directori de vânzări auto, cunoștințe din presă, medici, poeți, preoți, just name it! În orice caz, o serie de oameni față de care să ne facem cât se poate de tare de râs.
După cel puțin o jumătate de oră de lamentări acerbe, timp în care tirurile zburau milimetric pe lângă noi, cu ultimul zvâc, mutăm bolidul (iubesc acestă denumire folosită de presa de scandal și panică) mai în șanț și o idee mai departe de mașinile care treceau cu așa o viteză că nu am putut deschide ușa de la șofer pentru că efectiv o zbura curentul, m-am dat jos pe partea cealaltă.
Desigur, de emoție, ne trece și pipi-ul pe care îl executăm ca două fetițe bătrâne între ușile beamveului, „pe dulcea margine de șanț”, vorba poetului și pe pantofiori. Ehe, pe când mergeam cu Lada la mare… timpuri, taică, timpuri.
Meanwhile, mergând pe firul destul de oblu al întâmplărilor, începem să înțelegem motivul pentru care ni s-a blocat mașina în plin mers, am făcut crize de isterie și mici multiple AVC-uri, am panicat toate neamurile, am chemat o platformă jumate și am transpirat ca și când am fi făcut duș.
Cum sa vă spun eu vouă mai pe șleau?! Vorba soțului Ilenei o oră jumate mai târziu când a venit, după două operații pe care le făcuse pe inimile pacienților:
– Ano?! Știi cum se cheamă pana pe care ați facut-o?! Anooooooooooo?!?!
Dar înainte să vină el sau platforma de tractare, între smuls părul blond din cap și tremuratul ca varga, am făcut noi două un algoritm matematic care ne-a dat cu virgulă bazat pe faptul că mașinile merg cu benzină, motorină sau măcar gaz.
Bref! Am rămas, două blonde, bătrâioare, pe autostrada București – Pitești, într-un BMW mare, îmbracate una în rochiță lila și alta în rochiță verde, FĂRĂ MOTORINĂ.
Aș putea încheia și aici articolul aparent drăguț de mediocru în prima lui parte, dar trebuie să încerc să vă creionez și episodul în care am pus triunghiul reflectorizant la câțiva metri de mașină.
Păi, a încercat Ileana la început singurică, dar pe lângă starea de spirit deplorabilă mai bătea și vântul a furtună și tirurile a coliziune, așa că s-a lăsat păgubașă. Însă, după ce ne-am ținut un auto speech despre cât de infernal de proaste suntem, că nu ne mai facem bine (nu este prima abatere de agest gen, din păcate) dar că trebuie să ne calmăm și să facem haz de necaz că nu merită să murim de inimă, după ce am mâncat o cantitate imensă de zahăr sub forma unor bomboane jeleu luate de la Sibiu pentru copiii nostri, am hotărât că împreună trebuie să reușim și montarea strategică a triunghiului reflectorizant.
Ei, ei, ei! Ne-a explicat prietenul nostru Alex, șariful la BMW-uri cum în stânga este în porbagaj o manetuță de care să tragem și acolo… etc, etc. Cum eram noi așa cu portbagajul deschis, aduse de spate și pipăinid pereții și podeaua, încercând să tragem de toate cele care ni se păreau a fi ceva ce putea fi desfăcut mie mi-a trecut prin fața ochilor o secvență din filmul “Planeta maimuțelor“, cu niște femele care băteau cu labele în diverse obiecte neștiind ce sunt. Efectiv, așa m-am simțit! Iar când după ample căutări am găsit o cutiuță și a trebuit sa desfășurăm/construim acel triunghi… eu cred ca cei care treceau pe lângă noi și ne fluturau rochițele chiar au avut ce povesti acasă!!!
Nu vă redau ce ne-am auzit de la soții noștri și toți prietenii pentru că abia vin gălețile și începe spectacolul. Va dura ceva timp în care vom fi ciucile principale și asta la fix 30 de ani de când ne-am luat fiecare carnetele de conducere.
Ce pot să sper e că am fost scoase de pe Waze, dar mai ales că se vor inventa mașini care s se încarce singure cu prana!
Și nu ratați un road trip la Sibiu!
Articolele scrise de colegele mele pe această temă:
Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin,Mara Coman și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte ca un cartof.
