In lumina controverselor si numarului imens de citititori pe care l-a avut textul Anei despre amante si cei care le promoveaza, scris cumva din perspesctiva sotiilor, m-am apucat de-am stat de vorba si cu niste amante.
Unele de profesie, altele din intamplare ajunse in situatia asta, ca sa vedem si opinia de cealalta parte a baricadei.
Sunt femei carora le este teama sa se implice intr-o relatie a lor si atunci o aleg pe cea a altora, ca le confera lor un grad de libertate mai mare si le ajuta sa-i incarce pe barbati cu un sentiment de vinovatie fata de ele, pe care il pot exploata mercantil in favoarea lor.
Sunt unele mai naive care au ajuns aici pentru ca li s-a spus ca vor ajunge la un moment dat neveste. Spun mai naive deoarece nu-s ele de vina in totalitate ca se afla in situatia de „other women”. Mai toate au auzit de la barbatii insurati ai caror amante au devenit aceeasi poveste, practic trasa la indigo, ca si cum toti barbatii astia au aceeasi sotie – una cu care oricum nu se mai culca. Deloc. De vreun an cel putin. Da’ e copilul la mijloc, ori ea sotia este convalescenta, ori a avut un deces care a terminat-o, ori ea i-a fost alaturi la bine si la greu si trebuie parasita in timp si cu manusi, da’ important este ca nu mai „au asternut” si asta-i definitoriu.
Eu stiu vreo cateva amante care au crezut asta cu convingere si vreo cateva neveste care aveau un „asternut” ultra intens cu sotii lor de fapt.
Nu-s feminista deloc, deci nu sar nici in apararea nevestelor, nici a amantelor si nici nu infierez in vreun fel barbatii adulterini.
Nu-mi place insa, lipsa de asumare nici la copiii de 3 ani, daramite la aia de peste 40, asa ca nu inteleg cum pe altii nu-i dezgusta eterna poveste a celor nefututi.
