Au fost ani de care m-am bucurat ca scap, m-am rugat sa se termine, am vrut sa-i dorm fara oprire, sa-i sfarsesc si sa-i arunc la gunoi, ani care m-au chinuit si m-au durut, ani grei, ani rai, ani urati.
I-am trait si i-am luat ca pe lectii, dar m-am plictisit de ei. Cand a inceput 2016 am simtit ca va fi un an altfel decat ultimii 7. Am inteles sau am fost informata de univers ca un ciclu de 7 ani de reformare prin lovituri sufletesti, fizice, psihice si financiare s-a incheiat. 2016 avea sa fie un inceput. M-am mirat de sentimentul asta dar l-am imbratisat pentru ca mi-a placut.
Si asa a fost! Un an in care s-au schimbat enorm de multe lucruri pentru mine, un an in care am capatat recunostinta oamenilor din jurul meu, un an in care am inceput sa scriu ce-mi place, sa incep acest proiect minunat #super40. S-au inceput anul acesta si planuri in familie blocate de 20 de ani. Am avut si rasturnari de situatii tot anul, dar de fiecare data s-au dovedit a fi benefice.
Anul acesta am reinceput sa creez, sa scriu si sa visez. Am prins aripi. Nu cred in teoria ca viata e asa cum ti-o faci. E in puterea ta doar cum iei loviturile pe care viata ti le da: ramai in picioare, gasesti frumusetea si acolo unde nu prea e, lupti, consideri orice picatura din pahar o parte plina, te aduni de pe jos si te ridici sau… nu. Dar ca viata e cum o facem noi… e o naivitate. Mi-a dat-o de atatea ori la gioale ca n-am cum sa mai cred toate ineptiile.
Ma rog, aici vorbeam de 2016, nu de cei 7 ani de dinainte. Deci, una peste alta a fost un an al schimbarilor bune. Ma despart cu greu de 2016, dar pare-se ca a fost doar un inceput asa ca, ma uit cu tot optimismul meu nebun inainte.
Hai 2017, show me what you’ve got!
