Am fost ieri la cea mai vesela inmormantare din viata mea.
Trebuie sa va precizez ca am fost la foarte multe inmormantari si parastase la viata mea, deoarece mamaie Vasilica, Dumnezeu s-o ierte, una dintre bunicile care m-au crescut le considera evenimente mondene. Ne imbracam amandoua frumos si hop la mort. Mancarica buna, bauturica suficienta, povesti despre decedat, lumanari… ce sa nu-ti placa?! Am alergat pe sub multe mese cu cosgiuge pline pe ele, de aceea n-am nici o problema cu capacele ridicate sau inmormantarile romanesti in care pupam maini si frunti reci. Mi se par parte din viata normala. Ieri insa… pana si mie mi s-a parut o nebunie.
Am fost intr-un film de Kusturica pentru cateva ore.
S-a prapadit tatal unei prietene de-o viata, iar noi, vechea gasca ne-am dus sa-i fim alaturi ca niste domni si doamne de peste 40 chiar 50 de ani si sa ne luam ramas bun de la domnul D. Ei bine, era asa un soare afara si noi ne-am bucurat atat de mult sa ne revedem cu totii dupa mult timp incat am uitat la ce eveniment venisem si faptul ca am fost in biserica si apoi la cimitir, nu ne-a impiedicat sa inlocuim lacrimile cu hohotele de ras. Ras d-ala ca in scoala cand iti curg lacrimi si zgaltai banca, doar ca noi eram in strane si printre morminte. Prietena noastra, saraca, ba plangea, ba radea cu noi. Voi povesti doar cateva instante de la inmormantare, caci s-au spus multe, dar nu toate erau demne de asa hohote, dar stiti cum e cand incepi sa razi si nu te mai poti opri.
In primul rand cand am intrat in biserica ne-a luat o foame si o sete ca pe copii. Am intrebat-o pe prietena noastra ce are in meniul din pungi in afara de coliva.
Cumnata ei, dupa jumatate de ora de stat in biserica, sare usor in sus si incepe sa rada frenetic.
– Adriano, ce-ai fata?!
– Eu pana acum am vazut doar coroanele de flori, acum am observant ca-i si mortul si cosciugul.
– Pai, Adriano, ai venit la florarie sau la inmormantare?!
Vine parintele nostru. Parinte, care ne-a botezat copiii si a casatorit pe cativa din grup, parinte, care desigur, se potriveste manusa cu noi toti, care ne mai spovedeste si ne sfinteste casele. Il cheama Popa. Cum poate sa-l cheme pe popa decat Popa?! Omul a intarziat vreo jumatate de ora, dar si cand a venit si-a facut intrarea in scena cu un banc.
– Cum va ingropati voi mortul? Cu popa sau fara?
– Cu, normal.
– Nup. Popa ramane p-afara!
Alaturi… domnul D. cu mainile pe piept.
Cand sa inceapa slujba ies afara sa le spun unui mare grup de prieteni care fumau in fata bisericii de zor, sa intre. Din spate il aud pe parinte:
– Hai, cheama si pacatosii aia in biserica!
Intre timp sistemul audio al bisericii fasaia. Din spate se auzea unul inganand:
– Proba de microfon, proba de microfon, 1,2,1,2…
Dupa slujba, o doamna mai varstnica, o ruda, ceva, care a stat cuminte toata slujba, s-a dus sa-si ia ramas bun de la domnul D. si deodata a inceput sa boceasca cu strigate si urlete. Noi am inlemnit. A durat circa un minut si pe urma s-a oprit brusc asa cum incepuse.
– Bai, asta are buton de switch on-off?!
– Mama, bine ca si-a revenit!
– Cine mortu’???
Se termina slujba si toata lumea statea, doar un prieten s-a dus la cosgiug:
– Hai, bai, veniti si puneti, mana, ca singur nu merge la cimitir!
Plecam spre cimitir in coloana. As vrea doar sa va explic traseul acelei zile de marti prin Bucuresti: slujba in zona Regie, inmormantarea la cimitirul Berceni 2, care este mult dupa IMGB si parastastul in Domeni. Am vizitat efectiv jumatate din Bucuresti si am vizitat zone pe care nu le credeam existente. Noroc cu waze! Desi a fost greu sa-l folosim pe drumul spre cimitir, pentru ca familia nu-si mai putea aduce aminte cum se cheama… Au luat-o ei inaintea coloanei si noi, restul sa-i urmarim, dar sotul prietenei noastre a uitat ca il ingroapa pe socra-su si fericit de noua lui masina a inceput sa alerge prin Bucurestiul full, astfel incat, normal ca ne-am pierdut de el si la un moment dat vorbeam intre masini si se pierduse si mortu’… prin Berceni.
Am ajuns dupa o calatorie lunga, lunga la cimitir. Acolo desi a durat putin, a fost intens. Nu s-a petrecut ca la alte inmormantari, in groapa l-am gasit pe un baiat vesel ca primavara de-afara care vorbea cu noi ca si cand ar fi fost pe o bancuta, nu intr-un mormant! In rest… cimiturul plin de floricele de Nu Ma Uita. Un mesaj simplu!
In timpul slujbei, cumnatul a calcat intr-un giga rahat si toata lumea i-a explicat ca nu il mai ia nimeni cu masina si ca ramane acolo, in hohote, desigur! Cand s-a cantat vesnica pomenire si ne tineam unii de altii pana la farfuria cu coliva s-a auzit:
– Mama ce conga, la cimitir!
Alte dialoguri printre picaturi, in timpul slujbei:
– Ia ma, alege-ti culoarea preferata ca sa stiu cum te ingrop.
– Uite-l pe domn’ D. … zambeste! Zi tu ca nu zambeste?!
– Mie sa-mi puneti capac transparent la cosciug ca-s claustrofob.
– Auzi ma, da’ ce-ai venit cu pantofii astia ascutiti, vrei sa strivesti insecte prin colturi?
– Bine, ca mai avem multi de ingropat.
– Eu mor ultimul! Va-ngrop pe toti frumos. Promit.
– Va fac un selfie, ca va sta bine cu crucile in spate?!
– Ati dat chek-in?!
Prietena noastra a incercat sa bage in cutiuta pentru lumanari de langa cruce o lumanare aprinsa. Cutiuta era incuiata insa, cu un lacatel. Il intreaba pe gropar
– Unde-i cheita de la lacatel?
– La domnu’ D.! Indicandu-l pe cel din groapa.
– Domnu’ Do. nu mi-o poate da acum. E putin indispus. Haideti sa taiem cu ceva lacatelu’.
– Aaaa, nu doamna! Stiti cat am uns eu lacatelul ala?! Domnu’ D. nu suporta sa-l auda scartaind! Daca ma vede acum ca-l tai, o sa ma bantuie!
Incununarea comediei a fost insa, atunci cand groparii puneau lespedea peste mormant si aceasta avea lipita pe ea o campanie de la un lant de super marketuri cu titlul “Traieste fresh”, repetat pe fiecare pagina lipita… de multe ori…
Domnu’ D. n-o mai trai fresh, dar asta scrie pe el. Cat despre noi cei care am ramas deocamdata p-afara, traim fresh tare si putem face haz de orice necaz si rade si cand este si cand nu este permis!
#vesnicapomenire
