A fost odata ca niciodata o zi acum vreo 6-7 ani, cand Stefan, celalalt fin, intre timp, ni l-a prezentat pe Ema, pe numele lui Emanuel.
Si acest Emanuel, cret si desirat, de un calm aproape inebunitor, a devenit Art Director la Wunderman. Cat seamana cele doua povesti intre ele? Mult. Doar ca Ema avea treij’ de ani, nu nouaspe ca Stefan. Cu acesti colegi ai mei, am petrecut mai mult timp, in anii de munca, decat cu H si am creat impreuna, nu doar campanii superbe, dar si legaturi intre noi, extrem de puternice. Munca si prietenia ne-au unit la nivel de rudenie. In industria asta de publicitate, daca n-ai echipa, n-ai valoare, iar eu am mereu o super echipa. Si Ema si Stefan au plecat de la Wunderman, dar sunt la un telefon distanta de mine si permanent in sufletul meu.
Dupa cum spuneam, Ema era mai mare decat Stefan atunci cand l-am cunoscut si deci, inevitabil trecut prin mai multe dureri si etape de viata. Lucrand pana noaptea tarziu, ne-am povestit zbaterile si grelele si raurile si ne-am sustinut unul pe altul, astfel incat, cand l-am vazut fericit… desigur, indragostit, m-am bucurat enorm. Si-a luat-o pe Andreea imediat cu el, la prima iesire din oras cu noi, colegii si prietenii. Frumoasa, fina, dulce, desteapta si lipita de Ema, mancand cat Fat Frumos si band cot la cot cu noi. Ei, ce sa nu-ti placa?! Ne-am indragostit cu totii de ea si o mai si chema Nicodin… cate glume au curs atunci la Curtea de Arges! Si ea le-a apreciat si s-a integrat de parca era de-a noastra din totdeauna.
Si timpul a trecut si cu frumoase si urate, oamenii astia minunati, frumosi si buni au ramas impreuna si noi cumva pe langa ei. Cand am vazut o poza cu inelul de logodna al Andreei mi s-a umplut sufletul de fericire! Ma bucur enorm de cuplurile tinere care aleg statornicia si legaturile adanci. Cand au venit la noi acasa intr-o seara si Andreea a spus: – Am vrea sa va intrebam ceva…, i-am raspuns direct DA. Am stiut intrebarea, iar faptul ca ne-au ales pe noi sa le fim nasi si deci, rude, ne-a bucurat atat de mult. Abea atunci cand oamenii se raporteaza astfel la tine, ai dovada ca insemni ceva, ca faci diferenta, ca nu treci neapreciat prin viata.
Nunta a fost planificata din ianuarie la Lunguletu. Dupa ce treci de cartofi si varza, intri intr-un paradis numit Treehouse Lungulețu Pool. Un loc superb amenajat care n-are legatura cu nimic din imprejurimi. Sofisticat, elegant si frumos ca si finii mei, locul. In jurul lor, oameni eleganti, veniti de peste mari si tari, pentru a fi fericiti alaturi de Andreea si Emanuel. Parintii… pe cei ai lui Ema ii stiam si ii iubeam deja, tare mult, dar pe cei ai Andreei i-am cunoscut atunci si, desigur, minunati ca si copilul pe care l-au crescut.
Finii au fost imbracati ca din reviste: Andreea a avut o rochie facuta de Stephan Pelger si a fost ca un fluture alb si stralucitor, iar Ema, la patru ace in culorile zilei, bleumarin cu verde. N-a vrut sa-si vada mireasa imbracata, decat la nunta asa ca a ramas cu gura cascata, dragul de el de cat de frumoasa era! Si noi alaturi de el…
Am dansat, de am si azi, dupa 4 zile basici la picioare si umblu cu adidasi sau papuci de carpa, am mancat divin, am cunoscut oameni superbi, am ras cu prietenii comuni pana la lacrimi, am baut pana la 6 dimineata si am avut atata fericire-n noi, ca H a zambit non-stop inca 3 zile dupa. Ii iubim tare mult pe acesti oameni! Tare mult si ceea ce ne dorim noua le dorim si lor!
