Menopauza, parte din feminitate

23 mai 2021 Ana A A A

article image

Când m-am hotarât să pornesc în acest demers al meu de a combate mitul menopauzei, am făcut-o la vreo doi ani după ce la mine se instaurase deja.

Deși la 43 de ani m-am considerat prea tânară pentru acest pas, menopauza nu m-a întrebat dacă sunt sau nu pregătită. Nu pot să nu recunosc că m-am speriat și panicat la început, dar apoi mi-am amintit cât de firesc și grațios a trecut mama mea prin această schimbare și asta m-a ajutat enorm, deoarece am vazut-o rămânând plină de frumusețe și feminitate până și-acum la aproape 20 de ani după apariția menopauzei în viața ei. Și-atunci m-am liniștit și vreau să împărtășesc cu cât mai multe femei experiența și convingerea mea că menopauza este pur și simplu un pas la fel de firesc ca și menstruația.

De ce atunci când intervine menstruația în adolescență toate fetele și mamele de fete se bucură? Că doar urmează ani mulți de inconveniente lunare, de dureri, de bani cheltuiți pe produse necesare. Desigur, urmează perioada în care putem aduce pe lume copilași, dar nu toate femeile pot sau vor să aibă copii și tot ființe pline de feminitate sunt!

Și-atunci, cum de ne defininesc aceste perioade ca fiind femei si feminine sau nu? Nu vi se pare absurdă această etichetă? Nu suntem greșit percepute sau nu ne percepem noi greșit?

Vă spun sincer, și mă vedeți pe profilul meu sau în viața de zi cu zi sau uneori la emisuni TV, eu nu m-am schimbat cu nimic! Sigur că am multă grijă de mine, sigur că anii care se adaugă îmi aduc ajustările de rigoare dar, una peste alta, viața mea după instaurarea menopauzei  a rămas la fel de plină de farmec și energie, iubire și bucurie.

În general, zic eu, trebuie să fim în pace și armonie cu tot corpul nostru și cu toate transformările lui, deoarece acesta este mersul lucrurilor și nu ne ajută să ne lamentăm sau să luăm firescul în tragic, ci ne ajută să ne găsim produsele potrivite precum cremele Neovadiol de la Vichy și voința necesară de a duce o viață cât mai sănătoasă, mai echilibrată și mai ales, mai frumoasă.


Lasa un comentariu