Numai mamele au puterea sa lupte constant, continuu si fara oboseala pentru copiii lor.
Puterea unei mame este imensa. De la momentul in care isi cara puiul in burta timp de 40 de saptamani in timp ce mica fiinta creste si incepe litarlmente sa-i striveasca fiecare organ pe care il si reaseaza prin corp pana la un fapt cat se poate de concret ca au de carat un „rucsac ” de aproximativ 9 kg in fata…nu in spate unde teoretic l-ar putea sustine coloana vertebrala.
Apoi istovita fizic de-a dreptul, deoarece lucreaza, gateste, poate mai creste un alt copil si administreaza o casa, incepe sa alapteze din 3 in 3 ore aproape fara sa doarma.
Nu va mai bag si prin chinurile travaliului care cica inseamna ca si nivel de durere, ca si cum cuiva i-ar fi rupte deodata 26 de oase… si ca oricum dupa nastere ea nu are timp sa-si revina din nimic de adevaratelea inca vreo 16-18 ani in principiu.
Ma uit la mamele copiilor, special, care parca prind super puteri ca in basme si fac la fel de multe cat face fat frumos pentru ca sa-si ajute copiii.
Le stiu cum lupta, cum cred, cum pot face zeci de lucruri si cum iubirea le incarca sa mearga mai departe.
Am toata admiratia fata de aceste mame speciale si am fost binecuvantata sa am in jurul meu si asemenea femei iar puterea si dedicatia lor mi-a fost tot timpul sursa de inspiratie.
Totodata prin comparatie n-am cum sa nu le judec cu dispret pe cele care sunt prea comode incat sa se bucure de schimbarea pe care un copil o aduce intr-o familie. Mi-e efectiv imposibil sa inteleg cum propriul confort primeaza in fata iubirii pe care in mod normal un copil o trezeste in parintii sai.
Scriu acest text in timp ce stau la verticala de 8 ore intr-un avion fara sa ma fi miscat de pe scaun pentru ca puiul meu doarme cu capul la mine in poala si e mic, obosit si fericit ca nu-i vacanta pe care sa o avem in care el sa fie lasat acasa. Si oricat de amortita si cu carcei in gambe as fi nimic nu-i mai important decat linstea de pe chipul lui si faptul ca suntem toti impreuna, ca ne putem bucura unii de altii, chiar daca uneori asta a insemnat ca noi, parintii, sa renuntam la propriul confort.
