Am mai fost in Amsterdam, dar iarna si in trecere. Ce am vazut, am vazut pe fuga. Mi-am dorit sa vad orasul lalelelor primavara, dar a iesit acum vara, adica in plina aglomeratie.
– Adica cum, pleci la Amsterdam singura?
– De ce? Ce problema am?
– Singura in orasul pierzaniei?
M-a bufnit rasul si mai rad si acum. Dupa ce ai terminat niste relatii in viata, ai facut eforturi, ai incercat, ajungi sa apreciezi singuratatea, mai ales in voiaj. E greu si cu o prietena, incet incet incepi sa ai ”obisnuinte” si e mai greu sa te adaptezi, iar cu un barbat e si mai greu. Barbatii imbatrinesc mai urit decit femeile. Cine vrea sa ma contrazica, cu argumente, va rog! Anumite parti ale corpului nu mai raspund la comenzi, fie mentale, fie hormonale si daca il doare unghia de la deget se plinge ca de durerile nasterii, ca tot nu stie cum sint, da noi da!
Cu o prietena e minunat sa calatoresti, dar cu camere separate. Cu barbatii e mai greu “cum adica stam in camere separate?”
Deci iata-ma in Amsterdam, frig in plina vara, asa ca pun toata valiza pe mine. La muzee aceleasi cozi imense, lume multa per pedes peste tot. Descopar tramvaiul scump al naibii, 3 euro un bilet, noroc ca au si optiuni de 24 de ore, drept care ma duc pina unde ma duce si ma intorc cit pot pe jos. Astept caldura sa merg pe canale, ma uit cu jind la magazine fara acea bucurie din anii de demult. Nu mai vad nimic excitant, daca ma gindesc bine am si de asta si de asta nimic nou sub soare… iar de cind cu globarizarea Zara, H&M la fel peste tot si in mod specia Olanda nu a fost niciodata “moderna”. Ma distrez grozav, imi place sa merg pe jos. De fapt singurul mijloc de transport agreat a fost si este bicicleta. Nu conduc, asa ca ma integrez intre miile de biciclisti care brazdeaza orasul si o pornesc pe pistele desenate. Sa nu credeti ca e usor, pe naiba, eu turist merg incet sa si vad, sint depasita si pe dreapta si pe stinga de biciclisti seriosi si sint gata de vreo doua ori sa dau peste ceva pietoni, care ca si mine neatenti, se plimba pe pista biciclistilor. Gasesc o zona mai linistita si ma avant, e pe un canal. Desigur nu e nimic in jur, dar eu ma plimb cu bicicleta la Amsterdam! Sunetul enervant al unui claxon ma trezeste din visarea mea de Mita Biciclista si ma opresc brusc, inainte sa dea un camion peste mine! Ma uit in jur si nu prea inteleg mare lucru asa ca ma intorc pe linga bicicleta, sa ma calmez din sperietura! Un bar cu mese afara imi iese in cale si cu picioarele inca tremurind imi pun bicicleta linga si ma pravalesc pe un scaun. O bere, te rog! Cu berea calmandu-ma incet cer si niste cartofi prajiti cu ketchup, ca de o fi sa mor la intoarcere calcata de cine stie ce, macar sa-mi satisfac dorinta imposibila pe timpul manechinariei cand visam sa stau la o terasa si sa comand cartofi prajiti cu bere. Acum, la virsta asta ce crezi ca pot asa tot timpul? Ei na, se pune, se pune in pisici, da’ cind esti speriata merge, de frica sigur nu se depune!
Drumul inapoi pina la hotel e lung asa ca dupa imbuibare o pornesc ateeenta, ateeenta asa, incet, incet pina la zona aglomerata unde din nou trebuie sa dau bice ca ma injura toti! Ah ce fericire cind am dat-o inapoi! Am pornit-o pe jos privind cu jind pe sus, in stanga si in dreapta, precum un turist avid sa vada, precum sint. Seara cind m-am asezat in pat, am simtit ca ma duc pana sub pat cu dureri in tot corpul. Dimineata era si mai rau.
Azi e soare si eu ma plimb pe jos, pana cand durerea din fund imi aduce aminte de placerea berii cu cartofi prajiti si de suparare, ma repet. Spre seara, cand ma plimb cu aceeasi senzatie de cracaneala si dureri musculare, un tip tinar ma intreaba in engleza:
– Nu vrei ceva sex?
Sa ma impiedic si altceva nimic, ma uit la el si izbucnesc in ras. Daca nu as fi mers pe bicicleta ieri poate ma gandeam la propunere. Asa… nu ma pot opri din ras!
O sa-l sun pe domnul sa-i spun ca mi s-a deschis ”pierzania”, dar eram ocupata!
by Adriana Ichim
