Tot sunt intrebata in ultimul timp ce este diferit acum la 40 fata de 20 de ani.
Multe sunt diferite, unele lucruri sunt mai bune, altele mai rele, dar cred ca pentru mine cea mai semnificativa diferenta este cea ca acum sunt relaxata si am mult mai putine obsesii tampite fata de cand aveam 20 de ani. De exemplu nu mai am obsesia cantarului. Ma doare in spitz de kg ideale, de cm din talie si milimetrii de grasime pe care-i tot masuram in fel si chip pe suprafata corpului meu. Ma cantaream ca nebuna dimineata, seara, la prinz, dupa ce mancam, dupa ce ma incaltam, dupa ce dansam, dupa sex, inainte de dus, dupa epilat… practic eu eram extensia cantarului. Si alergand cu atata inversunare dupa kg, ele cumva ca sa nu ma dezamgeasca imi faceau cu ochiul de pe orice cantar ma suiam, fericite, mai ales atunci cand se adunau in plus Aveam senzatia ca ma ingrasa si aerul pe care-l respiram… iar din senzatie aceasta convingere s-a transformat in realitate.
Ma ingrasam tot timpul cand nu eram atenta la fiecare imbucatura pe care o bagam in gura. Am tinut zeci de diete, tot ce am aflat de la toata lumea, cu varza, cu branza, cu carne, cu cartofi, cu pufuleti, am fost vegana, raw vegana, am tinut Montigniac, Atkins, Dukan, South beach, Ketogenica, practic nu mi-a scapat nimic. Singurele perioade in care imi dadeam voie sa mananc orice erau vacantele, drept pentru care ajunsesem sa mi le organizez in functie de bucatarie nu de alte atractii. Stiam unde se manca cel mai bun cheesecake, mai degraba decat unde se afla cea mai frumoasa plaja. Vacantele insa se transformau in cosmar… mi le petreceam mancand si ma intorceam si cu cate 8 kg in plus! Urmatorul an ma chinuiam ca hotii de cai sa le slabesc, asta pana la urmatoarea vacanta cand o luam de la capat. Pana intr-o zi cand am obosit sa ma tot pedepsesc pe mine insami, sa ma frustrez mancand sau nemancand, sa ma compar cu un etalon cu care nu ma potriveam, sa-mi doresc sa fiu ceea ce nu sunt eu defapt.
Mi-am dat seama ca indarjirea nu aduce nimic bun, nici obsesia si nici penitenta. Mi-am dat seama ca traind pe cantar nu ma va ajuta sa-mi mentin greutatea. Am realizat ca a-mi impune o disciplina draconica 350 de zile pe an nu va compensa dezmatul celor 14 zile de vacanta. Mi-am dat seama ca viata nu se traieste frustrat ci se traieste cu bucurie si relaxare. Mi-am dat seama ca echilibrul este cheia si nu excesele… nici macar excesele de dieta. Din momentul in care am realizat toate aceste lucruri si am inceput sa nu-mi mai numar kg, caloriile, cm din talie si dumicatii de mancare si din momentul in care am inteles ca, corpul meu este prietenul meu si ca mananc ca sa traiesc si nu invers, toata situatia s-a relaxat de la sine. Desi am 42 de ani metabolismul a inceput sa functioneze corect, sigur, ajutat de o disciplina sportiva dar si de procedurile de detox pe care le fac. Azi mananc cam ce vreau, cand vreau, insa cu moderatie. Nu-mi mai numar caloriile, dar nici nu mai dau iama in bucatele de la petrecerile prietenilor asa cum in vacante mananc ce mananc si in general fara sa ma excit fizic si psihic la vederea unui tiramisu in meniu.
Ma mai ingras daca maninc… mult si prost. Insa imi asum acest lucru, ma bucrur de ce am mancat perioada respectiva deoarece decizia a fost la mine ca am vrut… insa ma reglez ulterior nemaifacand excese si acceptand ideea ca pentru o perioada sa am grija la ceea ce maninc pentru a da jos surplusul celor 3-4 kg puse linistit si fericit pe mine.
