Aveam 18 ani si eram clasa a 12-a. Noi doua eram nebune de legat, dar ca sa nu ne supraevaluam a aparut in viata noastra un personaj care si acum, dupa o viata, ne impresioneaza atunci cand ni-l amintim. Doru.
Iubitul Ilenei, Doru. Doru, nu era un barbat frumos, dar era un barbat in adevaratul sens al cuvantului: avea 2 m, trasaturi masculine si o caraba cat capul Ilenei. Avea la vremea aia ‘fo 29 spre treij’ de ani.
A vazut-o pe Ileana la o discoteca, s-a indragostit si… cum nu exista snapchat, a pus mana pe telefon, l-a ridicat din furca, a invartit de roata in sensul acelor de ceas si a invitat-o la o cafea. Pana aici, nimic deosebit. Dar cand a venit s-o ia de acasa, de pe strada Polona, ca un gentleman, era imbracat asa: camasa de matase chinezeasca (erau cele mai la moda lucruri, la vremea respectiva), blugi incinsi in talie cu o curea care era facuta dintru-n sarpe veritabil, cu tot cu ochi si… in picioarele goale. De ce? Ca-i placea sa mearga descult… E cum sa nu te indragostesti de un nebun sadea?! Si mai mult de atat, Ileana s-a mutat cu Doru, pe strada Sperantei, la un parter ☺. De fapt, era o casa veche cu o curticica mica. O casa tip vagon cu o intrare principala mai spre strada si una pe la bucatarie. La inceput, in primele doua camera din fata, ziua era un magazin alimentar. In partea din spate, intr-o camera, bucatarie si baie, locuiau Ileana si Doru. Camera era mare si inalta cu un covor persan pe jos si tot acolo o saltea imensa. In camera mai exista un sifonier, un televizor cu Playstation pe care Doru se juca intr-una, un cuier cu multa camasi de matase si un radio casetofon dublu. Baia era antica si avea un dus in tavan, bucataria era la fel de antica avand o soba pe gaze pe post de aragaz si o masa cu 3 scaune, un frigider si Doru achizitionase o microunda, care la vremea respectiva (1994) era ultima tehnologie, intr-o discrepanta totala cu restul ansamblului. Mai exista o camera, dar nemobilata… whatever that means, ca nici cea in care locuiau nu era, daca aveai niste mici standarde. Ca s-o populeze, Doru i-a adus Ilenei cadou un ied! Copilu’ unei capre! Viu! Vesel! Si care sarea in camera din spate pana-n tavan improscand peste tot micile lui masline… Si apropos de masline, in magazinul din fata erau bidoane mari cu masline din care mancam, si mereu in vizita venea o pisica gigantica pe care o hraneam tot cu masline. Mai luam conserve de gulash si alte “delicatese”, dar erau vremuri bune, caci, din pacate, magazinul s-a desfiintat si cele doua camere principale au devenit sediul DHL! DHL, da?! Curieri multi, grabiti si zgomotosi.
Doru plecase cu treaba in Germania, nu inainte de a aduce acasa un furtun cu perie de spalat masinile profesional si foarte scump de la Karcher. Acest device a fost folosit in curte la spalatul caprei (exagerez, iedul a fost repatriat dupa cateva zile, in care cuplul a inteles ca nu-i usor sa gasesti haleala propice pentru un ierbivor, in mijlocul capitalei!), ma rog, curtii, dar si spalatul persoanelor private, deoarece incalzea direct apa.
Photo credit: Andreea Goldgraber
Deci, Doru, a plecat in Germania. Noua, Ilenei si mie, ni se apropia examenul de Bac si admiterea la facultate, asa ca m-am mutat la ea sa invatam impreuna. Well, abea atunci viata a devenit grea! Noi bani nu prea aveam. Nu prea aveam inseamna mai nimic. Erau vremuri in care parintii nu ii infundau pe copiii lor cu bani si mai ales pe cei plecati de acasa…! Asa ca am luat bacul invatand in urmatoarele conditii, chiar vitrege: nu puteam invata pe timpul zile, deoarece curierii DHL faceau un zgomot infernal si nici nu ne facea placere noua celor doua june sa ne intalnim cu ei pe la baia comuna, asa ca preferam sa invatam seara si noaptea pentru ca eram singure si puteam sa stam in curte, dar mai ales in liniste. Era interesant insa, ca atunci cand incepea zgomotul ‘al mai mare, noi ne culcam… si singura metoda pe care o aveam, era sa dam dublu casetofonul la maximum fix la capul patului. Si singura muzica pe care puteam dormi amandoua era un album a lui Romina si Al Bano: Felicita! Generatia noastra stie…☺ Cand se termina caseta, una dintre noi o intorcea pe partea cealalta si tot asa. Ca norocu, tinere fiind nu necesitam foarte mult somn. Si revenind la bani, ha! Eram la nivelul in care erau zile in care n-aveam ce manca. Mancarea aparea sub diferite forme, gen, furam de la mine d-acasa de pe aragaz o cratita de mazare cu pui facuta de mamaie sau il aveam pe Coco un prieten minunat care trecea si ne aducea zilnic o paine calda turceasca si la 3 zile un borcan de maioneza. Yamiii! Intr-o zi, imi aduc aminte ca am incercat sa facem oua ochiuri la microunde si aveau textura bomboanelor Haribo, dar cu aroma de ou de gaina. Aveam si doua pisici care va dati seama, in ce hal de nemancate erau, din moment ce noi mancam paine cu maioneza. Intr-o zi zbierau atat de tare si aveau niste priviri atat de hamesite, ca ni s-a facut frica de ele. Cred ca mai aveau putin si ne atacau. M-am dus acasa am jmanglit o punga de carne din congelator si am prevenit atacul pisicilor asupra omenirii. Mai aveam prieteni care veneau cu cate un pui la rotisor si ne mai scoteau din mizerie, sau macar cu inghetata pe bat.
Photo credit: Dinu Lazar
Ileana avea un Olcit bej si vechi pe care il conducea cu indemanarea unei blonde de 18 ani. Era bomba! Portiera de la pasager trebuia tinuta cu doua maini pentru ca se prabusea in timpul mersului. Cum nu aveam bani de benzina, acelasi Coco, sa-i dea Dumnezeu sanatate, ne aducea kerosen, pentru ca si el si tatal lui erau aviatori si asa meargea Olcitul: pe kerosen! Ca vantu’ si ca gandu’! Cand treceam printr-o balta se uda delcoul, trebuia sa-i suflam in jiglere si cum eram mereu ca scoase din cutie reuseam sa impresionam maxim!
Dar sa stiti! Imbracate in camasile de matase chinezeasca ale lui Doru, am luat amandoua Bacul cu brio! Relatia dintre cei doi s-a destramat la un moment dat in timp, noi insa, am ramas cu amintiri care ne fac sa radem pana la lacrimi si sa ne dam seama ca pentru a avea aceasta prietenie, chiar am trait multe impreuna!
