Stiu ca sunt un om plin de energie pozitiva si optimism, dar din pacate, am unele perioade in care astenia si depresia reusesc sa-mi invinga zen-ul.
Ma aflu la Breaza, pe un taram magic pentru mine, intr-o casuta de povesti a Ilenei, in care am numai amintiri frumoase. Sunt cu H, cu Cleo si prietena ei si desi totul este perfect, mai putin ninsoarea de aprile, desigur, eu nu numai ca nu reusesc sa ma relaxez sau sa ma bucur, dar ma zbat in agonii trecute, in stresul ultimelor luni, in atacuri de panica oribile si ma lupt cu demoni.
Poate ca de aceasta data, linistea locului a scos din sertarele mele ferecate raul si uratul?
Si poate le voi lasa ingropate aici si voi pleca linistita? Sper. Ma agat de rasetele copiilor, de toate mangaierile lui H, de dragostea Ilenei care ma suna din Caraibe si ne minunam de tehnologie ca doi copii tembeli si sper ca pana duminica sa fii plans si tremurat destul, pentru a pleca acasa curata ca o floare.
Scriu textul asta pentru ca stiu ca nu sunt singura care trece prin aceste stari, dar vreau sa stiti ca ma ridic mereu din ele, imi pun zambetul pe buze si nu ma las doborata.
Demonii sunt acolo, dar eu sunt peste ei!
