#CinciAni de #aCinceaPutere

4 februarie 2025 Ileana A A A

article image

Eram în 2020, abia ieșiți din carantina vieții, cu nervii întinși la maximum, cu panica la un nivel pe care sper să nu-l mai trăiesc niciodată și cu un viitor clar precum zidul gri al unui bloc comunist. Atunci am primit un telefon de la Cristina Stanciulescu, care îmi propunea o colaborare pe parte de scriitură și blog.

Cristina a fost pentru mine mereu acea doamnă impecabilă din jurnalismul românesc pe care o respectam imens și căreia uneori îmi venea să-i dau cu “Saru’ mâna”, deși ne știam de ani buni. Telefonul ei mi s-a părut deci o recunoaștere, iar la cum mă simțeam atunci, aveam nevoie de orice pentru a mă putea agăța și extrage din lipsa totală de mine însami în care mă scăldam.

Mi-a povestit despre un proiect pe care să-l facem împreună, 5 femei, cinci voci și din care urmau să facă parte Noemi Meilman, Mara Coman și Diana Cosmin.

Pe Noemi o știam bine, am dansat în tinerețile noastre, ne-am întâlnit cu diverse ocazii mai culturale sau mai emoționale, era printre primii invitați de pe blogul meu și al Ilenei Badiu Super40 și mi-era foarte dragă pentru tot ceea ce înseamnă ea pe lumea asta: bunătatea și corectitudinea întruchipate.

Pe Mara o știam din reviste, lucra încă la Harper’s și o văzusem pe la evenimente, frumoasă tare, dar nu o cunoșteam personal, cum nu o cunoșteam nici pe Diana, care mă fascina, însă cu Fine Society-ul ei de excepție, cu amestecul ei de clasic și profund, într-o lume care se tot îndepărtează de valorile adevărate.

Ce să vă spun? Era vorba despre o treabă tare mișto, despre ceva care cu siguranță urma să-mi stimuleze creierul și să mă ducă în locuri nebănuite cu scrisul și cu simțurile, așa că am zis da cu absolut toată ființa.

Știți cum e când simți că ceva ți se potrivește 100% deși ai încă multe necunoscute?

Mda.

Așa a fost.

Ne-am întâlnit toate pe un zoom și am vorbit. Cristina avea deja conceptul în minte și urma să ne numim “A Cincea Putere” pornind de la locul pe care îl are jurnalismul în stat, deși unii zic că e al patrulea, alții al cincilea, n-are importanță, noi eram cinci și ne-am propus să tratăm subiecte care ard sau care sunt de interes sau care aduc bunul simț în prim plan.

Am stabilit de comun acord că nu vom face un blog comun sau o pagină de FB/Insta, ci ne vom folosi de comunitățile fiecăreia dintre noi pentru a ne share-ui articolele una alteia.

Avem mereu o temă comună și scriem fiecare, în felul ei, despre această temă. Am fost fiecare entuziasmată la nivelul ei și fiecare hotărâtă să facem tot ce putem mai bun din acest proiect venit să ne salveze mințile pandemice.

Pentru mine a fost și este o bucurie, dincolo de orice altceva, să scriu alături de minunatele mele din #acinceaputere. Suntem așa de diferite și avem stiluri așa de bine definite fiecare, încât tot ce abordăm ca și subiect capătă cinci filtre distincte care-l fac de cinci ori mai puternic și mai interesant.

Am scris și serios, am scris și trist, am scris și vesel, am scris și campanii, am scris și inspirațional, am scris pătimaș, am scris și cu flori în păr, am scris și cu lacrimi în ochi.

Oricum a fost, am scris.

Și vom mai scrie.

Faptul că #acinceaputere există de cinci ani, ne-a dat un imbold și mai mare de a scrie, pentru că acest proiect are pentru fiecare dintre noi o mare însemnătate: înseamnă prietenie, susținere, valori comune, integritate, amplificarea lor și nu în ultimul rând, dovada că am simțit perfect, atunci în 2020, că vom face un lucru 100% bun.

Mie #acinceaputere mi-a arătat că oamenii care se aseamănă pot face diferența dacă-și unesc vocile și valorile.

To be continued…

Articolele scrise de colegele mele pe această temă:
Cristina StanciulescuDiana Cosmin,Mara Coman și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.


Lasa un comentariu