Tocmai ce v-a scris Ana cat era ea de sublim de fericita in perioada sarcinii ei… As vrea totusi de dragul adevarului istoric (poate o medie intre cele doua povestiri va ajuta) sa va povestesc si eu cum se vedeam din unghiul meu perioada ei de gratie.
Pai la inceput ne-am bucurat cu totii ca in grupul nostru de atunci ei erau primii care faceau un copil desi circumstantele in care l-au facut, chiar si pentru tinerii cu calti in cap, erau extreme si putin ingrijoratoare. Ok copiii frumosi se fac la betie, asta va pot spune si eu!
Ramine a mea gravida, da’ si job-less deopotriva. Deci pentru mine, rationala si pragmatica, asta deja era un imens dezastru.
Ma rog, trecem de toate si incep sa o vad cum se rotunjeste… nu, cum se mareste si ulterior se expandeaza. Ea fericita – sora cu dileala, eu putin ingrijorata ca nu mai are cu ce se imbraca de ajunsesem sa ma gandesc daca reusea Pelger sa-i croiasca o rochita din vreo prelata de avion privat de la Baneasa.
O vedeam cum creste, cum i se lateste nasul (eu fetita mi-am dorit initial, dar cred ca am facut baiat numai din cauza traumelor provocate de poza Anei la 9 luni cand eram la o frumoasa nunta) cum se umfla literalmente ca un balon de la Capadoccia. Mananca mereu cantitati demne de Hulk din benzile desenate din 1976, nu prididea Horia sa-i aduca cele mai fine bucate ca pizza si hamburgeri si iar pizza, iar la inceputul verii cand i s-au umflat si picioarele ne gandeam cu totii sa-i confectionam artizanal pantofi dintr-o talpa de slapi Hawaianas legata in 2 locuri transversal cu niste sfori, ca sa-i si stea in picioare. Pe mine m-au lasat nervii si cred ca atunci s-a declansat o forma evidenta de sterilitate primara la mine 🙂 incat mi-a mai luat inca 7 ani sa ramin gravida pina la urma.
Ea tot fericita draga de ea, vesela si rotunda insa cu probleme mari de tensiune incat la nastere ne-a dat tuturor inclusiv medicului emotii mari. A nascut putin prematur ca sa nu moara ea si ca biata Cleo, acum de 1,76 sa mai mance si altceva mai sanatos decat pizza si hamburgerii de-i servea zilnic mama ei cu serotonina secretata in mod evident in exces!
Si totusi, uitandu-ma in urma, cred ca a fost, nu intelege nimeni de ce, cea mai fericita perioada a prietenei mele! Creierul si corpul uman raman mistere totale!
