Fac parte dintr-o generatie crescuta de parinti bine intentionati insa fara nici o finete psihologica si grija pentru cuvintele adresate copiilor.
Nu exista notiunea de psihologi pentru copii iar parintii erau autoritatea suprema pentru ca fiind parinti stiau totul mai bine ca si cum stiinta asta vine o data cu momentul conceptiei iar acest lucru era suficient. Copii nu prea aveau drepturi ca acum si frica de esec era singurul lucru care-i guverna pe parintii generatiei mele. Unica grija era aceea de a ne transforma in „oameni” in sensul reusitei profesionale nu in sensul reusitei sufletesti. Nu blamez asta deoarece mi-e clar contextul in care am crescut insa, analizez acest lucru deoarece eu insami am fost un copil chinuit de stampile si ingrozit de cuvintele cu greutate care-mi erau adresate si mi-a luat multi ani de psihoterapie ca sa depasesc tiparele care involuntar imi fusesera dictate.
In consecinta nu i-as spune copilului meu urmatoarele lucruri:
1. Ma distrugi – Menirea copilului pe lume este aceea de a si bucura si ajuta parintii ori a-i spune unui copil ca te distruge creeaza un sentiment de vina care ii va fi imposibil de procesat.
2. Eu te-am facut eu te omor – Vorba asta romaneasca ma amuza spusa la nervi insa, demonstreaza exact ce spuneam mai sus – parintele este autoritatea suprema cu drepturi depline asupra copilului ceea ce il transforma pe copil intr-un obiect mic mic si fara valoare.
3. Esti mediocru – Sincer, eu as fi preferat agresiunea fizica mai degraba decat dispretul pe care il trasmite aceasta descriere. Mediocru inseamna mult mai rau decat a fi prost. Mediocritatea este trasatura aia care te reduce la o forma fara continut.
4. Esti o dezamagire – Niciodata nu as spune asa ceva. Este un cuvant atat de greu pentru un copil care nu viseaza decat sa fie mandria parintilor incat sunt sigura ca asa ceva lasa urme adanci in sufletul in formare a unui copil.
5. Esti rau – N-as spune asta nici macar in situatiile in care se intampla ca un copil sa dea semne de rautate deoarece cred ca rau nu este nimeni insa oricine poate deveni in felul asta.
6. Nu esti in stare de nimic – Mi se pare cea mai directa forma de minimizare a unei fiinte umane si am auzit atat de des asta din gura multor parinti incat am putut si analiza ce s-a intamplat in timp cu cei carora li s-a repetat aceasta propozitie… fie n-au devenit intr-adevar buni de nimic, fie s-au simtit motivati sa demonstreze intr-atat de mult incat viata lor a devenit o „lupta” imaginara cu parintele care i-a desconsiderat.
7. „Cutarescu” poate mai bine ca tine – Toata copilaria mea am fost comparata cu altii care faceau ceva mult mai bine ca mine… atunci, acum comparatia nici macar nu sta in picioare asa ca aceasta fraza mi se pare de o inutilitate incredibila!
8. Eu la varsta ta faceam nu stiu ce…Deci, asta-i cea mai imbecila forma de comparatie la care mi se pare perfect indreptatit un copil sa dea un raspuns obraznic!
9. Sa te fereasca Dumnezeu sa ai un copil ca tine – Fraza asta si cu implicarea lui Dumnezeu are greutatea unui bolovan legat de picioarele unui copil care trebuie tocmai sa-si ia zborul. E un blestem ca exista pe pamant! Asa ceva n-ar trebuie sa auda nici un copil!
10. Branza buna in burduf de caine – o vorba utilizata extrem de des in generatia noastra de catre profesorii, care in loc sa ne incurajeze sa invatam ne catalogau astfel. Si parintii care cand auzeau asta o luau pur si simplu razna… poate si pentru ca pe vremea aia branza se gasea mai greu si era pacat s-o strici cu un caine!
