Atunci când te duci la terapie primești un buchet de exerciții simple mentale care te ajută să treci peste stările alea rele, știți voi despre ce vorbesc. Ei bine, unul dintre aceste exerciții și poate preferatul meu este, atunci când nu mi-e bine, să mă duc cu gândul in a happy place. Am mai multe, toate legate de copilărie, iar unul dintre cele mai calde și minunate astfel de ”happy place-uri” este la bunica mea în bucătărie. Mamaie Vasilica era mică de statură, dar rotunjoară. Era o femeie minunată, de o bunătate și o căldură fără limite. Eu am avut marele noroc în viață să fiu iubită de ambele mele bunici, peste măsură aș zice, iar dragostea și bunătatea lor mi-au rămas impregnate în toată ființa mea. Le datorez atât de mult acestor femei minunate, că mi-e tare drag să scriu despre ele.
Deci, happy place – în bucătăria nu prea mare, dar caldă și parfumată de mâncăruri super bune a bunicii mele. Mă punea să fac micile munci de ajutor de bucătar, precum curățatul zarzavatului, împletirea mucenicilor pe care îi numea „băiței”, sortatul fasolei, ornatul salatei de beuf, împletitul sarmalelor și asculatul multor povești din tinerețea ei cu bune și cu mai puțin bune. Râdeam mult amândouă peste toate bunătățile. Parcă totul ieșea mai bun atunci când hohoteam împreună. Asta era partea plăcută a gătitului. Era procesul creativ și îl adoram. Îi țin și acum perfect minte, mâinile muncite care făceau ca totul să iasă excelent.
Mai era însă și ceva care nu-mi plăcea absolut deloc și anume cumpărăturile. Știu că azi sună într-un fel ciudat, pentru că, partea de cumpărare pare mult mai plăcută decât statul în bucătărie. De fapt, multe persoane nici nu mai calcă prin bucătării sau poate doar pentru a încălzi mâncarea cumpărată gata pregătită.
Pe vremea aia însă, pe când eu aveam vreo 8 poate 9 ani și eram în anii ’80, procurarea produselor alimentare și mă refer la cele de bază: făină, ulei, carne, ouă, lactate, era un adevărat challange. Stăteam cu mamaie la cozi interminabile și cumpăram pe cartelă, ceea ce regimul comunist considera că ni se cuvine. Trec de la birou spre casă, mereu pe lângă “Alimentara” de pe străduțele dintre Moșilor și Foișorul de Foc, unde eram arondați pentru rațiile de alimente. Așa de tare mi-aduc aminte de zilele alea în care stăteam de dimineața până seara la coadă cu mamaie, că mi se strânge stomacul, cumva. Apoi îmi amintesc, cum această minunăție de om reușea să îmbrace totul într-o lumină bună și să nu pară așa de grea viața. Până la urmă, ea trecuse prin întâmplări și mai grele pe vremea războiului și a foametei de după, așa că, în zilele de stat la cozi, mă îmbrăca frumos, îmi făcea dintr-o panglică lată roz din satin o fundă gigantică (mă punea să țin degetele arătătoare întinse și o lega ea cumva) pe care mi-o prindea fix în vârful capului. Vai cât de fericită eram! Nu m-ar fi lăsat mama sau tata niciodată să ies așa pe stradă, dar cu mamaie aveam micile noastre bucurii secrete. La cozi ne întâlneam cu alți bunici și nepoți și cumva, părea o ieșire specială, un gathering, ca să vorbesc pe limba actuală, unde fiecare venea cu prăjituri, socată și alte mici delicii, ca să treacă timpul mai ușor și să uităm de ce ne aflam acolo, la cozile de ore în șir. Alt lucru care îi venea tare greu bunicii mele era căratul. Micuță așa cum era, cu degetele ușor strâmbate de vreme, legănată de pe un picior pe altul, sacoșele grele o cocoșau și mie îmi era nespus de milă de ea, pentru că nu mă prea lăsa să o ajut la partea asta. “Lasă Anișoară, că tu ești fetiță mică. O să cari când o să fii mare.”
Doamne, acum când mai vorbesc cu ea în gând, îi povestesc, că deși ne plângem cu toții de viață și de tot felul de lucruri din jur, a devenit așa de simplu să îți cumperi tot ce poftești și tot ce îți dorești, încât am fi putut, pe timpurile astea, să stăm noi două numai în bucătărie și să mă mai învețe șapte sute de rețete, pentru că, pe lângă cele clasice pe care le știu foarte bine și le fac foarte bine, am mai învățat de la mamaie Vasilica, să inventez mâncăruri cu ce am prin frigider. Nu aruncăm! Mâncarea este prețioasă. Inventăm și adaptăm totul.
Și aș fi stat cu ea pe canapeaua moale, mâncând cozonac d-ăla bun, frământat la patru mâini de noi două (vai câtă cocă de cozonac mâncam! “O să ți se lipească mațele!” îmi zicea mereu), pe care mă lăsa să îl înmoi foooarte puțin în vin roșu, iar mie mi se părea o super nebunie, alt secret al nostru. Și în timpul ăsta, i-aș fi arătat ce simplu și minunat e acum să faci cumpărături. I-aș fi povestit despre Sezamo.ro, noul supermarket online, i-aș fi explicat cumva despre e-groceries pentru publicul larg din București și o parte din județul Ilfov și am fi ales împreună toate bunătățile alea care se găsesc așa de ușor. Doar ne uitam la poze și le puneam în coș și puteam plănui atâtea mese de sărbători, pentru că bunicii mele îi plăcea la nebunie și să organizeze mese mari. Era vestită printre prietenii de famile și se știa că la Doamna Bîtu se prăznuiește pe cinste.
“Ohohoho.” așa zicea cu ochii rotunjiți de încântare când îi plăcea ceva. Păi, ia să-i fi spus că tot ce cumpărăm vine direct la ușă în 3 ore sau la ora programată, cu un serviciu unic în România – intervalul de livrare de 15 minute și cu garanția „Banii înapoi garantat” instant pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.
Dar știți ce m-a dus cel mai tare cu mintea la bunica mea atunci când am citit despre sezamo.ro?!
Faptul că oferă o selecție grozavă de peste 10.000 de produse proaspete direct de la producători autohtoni, deci, alimente de la artizani locali. Familia noastră a avut multe terenuri agricole în zona Vitan Bârzești, acolo unde erau grădinile Bucureștiului, iar mamaie îmi povestea mereu despre toate zarzavaturile proaspete care porneau spre piețe, direct din acele grădini muncite cu trudă. Apreciez, deci tot ceea ce este românesc, tot ceea ce se face aici la noi, toate marile lanțuri, cum ar fi Grupul Rohlik, care susțin afacerile și producție românească și care oferă tinerilor joburi bune la depozitul propriu din Nordul Bucureștiului sau ca și livratori. Când am făcut prima comandă la Sezamo a venit un băiat tânăr așa de drăguț să ne livreze comanda, încât tot demersul, a fost încununat de acel zâmbet și bunavoință.
Și mai e ceva. Ceva ce îmi place tare mult la Sezamo: sustenabilitatea. Îmi place flota lor de mașini electrice, nu că-mi place, mă încântă maxim și faptul că-ți reciclează sacoșele de hârtie pe care le ai de la o comandă anterioară, dacă nu le preferi pe cele de pânză albă reutilizabile care nu contribuie la poluare.
Pe vremuri aveam în bucătărie un sac mare cusut de mamaie la mașină, care conținea toate sacoșele reutilizabile pe care mi le îndesam în buzunare când mergeam împreună la piață. Pentru că, da, deși unele lucruri nu erau bune în viața de zi cu zi, altele făceau un mare sens, iar reciclarea, reutilizarea, lipsa de risipă și respectul pentru calitate mi-au fost induse din copilărie. Cum vă spuneam la început, sunt lucruri care mi-au fost impregnate, pe care le continui cu mare dragoste, cum ar fi gătitul, dar astăzi mă bucur mult pentru tot ceea ce înseamna ușurarea muncii, lipsa de griji legată de găsirea alimentelor și calitatea serviciilor atunci când vine vorba de cumpărături.
Și mamaie Vasilica le-ar fi apreciat sigur! 🙂
