Nu-mi dau seama de ce tocmai acum, la 48 de ani simt nevoia unui fel de bilant pe care vreau sa-l impartasesc cu sinceritate cu voi. 48 de ani mi se pare ca o piatra de hotar, adica se indeparteaza grav de #super40 si se apropie clar de… 50. Adica, parca abia acum intelegi ca efectiv aging becomes your nature.
Asta cu agingul nu-i ceva nou, stiu sa-mi asum momentul prin care trec, am invatat sa fac eforturi incat sa traiesc la superlativul varstei pe care o implinesc-ceea ce nu inseamna ca hiperbolizez varsta pe care o am ci ca incerc sa gasesc solutii (de la mindset la sumplimente sau regim de viata) incat sa ma simt SUPER pentru momentul vietii in care ma aflu.
Am inteles ca nu mai am energia din tinerete dar ma accept asa cum am devenit, mi-am modificat rutina, preocuparile, garderoba, stilul si modul de a gandi in conformitatea cu ceea ce simt la aceasta varsta incat sa-mi fie bine in pielea mea… chiar daca nu-i chiar cea mai elastica din univers.
Alta-i problema care ma da cumva peste cap ca-i un sentiment nou pe care nu l-am mai trait. Fii-miu creste iar “utilitatea” mea in raport cu el se schimba si ea. Din “mamichie” clasica ma transform in mentor si rolul meu devine mai complex. Nu mai este nevoie de mangaierile mele ci este mult mai multa nevoie de sfaturile si ghidajul meu. Cumva prezenta mea fizica se estompeaza dar se accentueaza prezenta mea spirituala. Si abia acum simt in mod real… ca iar trebuie sa fac o schimbare.
Cand eram tanara auzeam frecvent vorba asta ca iti dai seama de varsta pe care o ai doar in raport cu copiii care cresc si nu mi se parea ca are nici o relevanta… pana acum cand stiu si inteleg ca fiecare etapa a vietii te schimba, te transforma, te modifica, ca TU esti intr-o continua schimbare , ca ceea ce erai ieri uneori nu mai este valabil si azi. Dar cel mai greu mi se pare ca trebuie sa ma si bucur de schimbarile astea si sa invat ca ele sunt mereu bune sau cel putin asa spune toata lumea. Ei bine, acum la 48 cred ca asta e milestone-ul meu pe care chiar trebuie sa-l invat: nu ma schimb, doar ma transform, ca mama, ca om, ca femeie. Daca reusesc sa accept asta cu zambetul pe buze stiu sigur ca ma voi bucura si de 50ii care vin foarte curand. Las asta scris aici ca sa citesc peste 2 ani si sa va spun daca am reusit!
La multi ani!!
La multi ani ! Sunt convinsa ca vei reusi!
Ce conteaza 48 ani raportat la infinitul vieții sufletului? E ca o picătură in ocean… Bucură-te de „călătorie” si fii recunoscătoare!