Sau Cum am uitat vorba bunicilor: “Nu e voie să arunci mâncarea, când alții n-au ce mânca!”
Sunt foarte multe probleme în lume, la ora actuala. Mai multe decât au fost în anii în care eram o societate de consum, fără a pune în balanță toate consecințele acestui consum excesiv.
Azi ne lovim de informații care ne pun pe gânduri, mai ales că viitorul nostru și al copiilor noștri este mai incert ca niciodată: o criză economică majoră bate evident la ușă, pe lângă cea din sănătate, oceanele lumii au insule formate din plastic iar animalele marine pier din această cauză, pădurile sunt tăiate în devălmășie, aerul în multe zone atinge cote de poluare peste normal, calota glaciară se topește vazând cu ochii, specii de animale dispar pe bandă rulantă și tot așa.
E clar, că de la noi de pe canapea nu putem rezolva toate problemele mondiale. Dar putem începe cu pași mici să ne gândim la ce ne stă în putere să facem sau să nu facem pentru a deveni parte din soluție nu din problemă. Așadar, vorbeam cu prietenele mele din #acinceaputere, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin, Noemi Meilman și Mara Coman, despre câtă risipă se face atunci când vine vorba despre mâncare, că tot ne apropiem de cea mai importantă perioadă de consum alimentar din an, sărbătorile de iarnă. Și da, ne place tuturor să avem mesele pline, oamenii iubiți serviți cu cele mai bune bucate, ne place să… fie.
Să fie belșug!
Dar nu risipă!
Și nu, nu-i nimic anormal în a ne dori să ne bucurăm de mese speciale la ocazii speciale, doar că în ianuarie vom avea din nou știrile despre câtă mâncare aruncăm la gunoi. Spre exemplu reiau o știre de la începutul anului trecut de la PRO TV, care ne plasează pe locul 9 în Europa ca și „aruncători” de mâncare, cu 6.000 de tone de alimente aruncate zilnic… Și nu ne doare? Măcar din egoism, că aruncăm banii noștri munciți la gunoi, dacă nu din vreun simț civic. De ce ni se pare ok să cumpărăm mâncare în exces, să o plătim ca apoi s-o aruncăm? De ce sunt buzunarele mai largi când vine vorba de mâncare și nu ne drămuim nițel?
Ei, și aici, intervine din punctul meu de vedere și educația pe care o primești acasă, în copilărie.
Eu mi-am petrecut mult timp cu bunicii mei în bucătărie. Pe vremea aia lumea se aduna în bucătărie, acolo era inima casei și acolo se gătea și se povestea și se stătea la cald lângă aragaz. În felul ăsta nu se făcea nici risipă de căldură. Acolo, în ambele bucătării ale copilăriei mele, cea a bunicilor din partea mamei și cea a bunicii din partea tatălui am ascultat poveștile lor, povești despre război și foamete. Despre cum bunicul meu, copil dintr-o familie cu zece progenituri, mânca mămăligă o singură data pe zi și dacă nu ajungea la timp la masă, mânca bătaie în loc de mămăligă. Mi-a spus de-atâtea ori cît e de rău se te culci înfometat încât noțiunea mi-a intrat adânc în minte. Poveștile despre torturi din mămăligă cu magiun, ciorbe din buruieni, împărțirea unui blid de mâncare cu unii chiar mai săraci decât bunicii mei, aprecierea unei zile în care a fost mâncare suficientă pentru toți și multe alte povești “de pe vremea foametei” au făcut din mine un copil, apoi un om care apreciază foarte mult starea actuală de bine legată de varietatea de alimente pe care le avem la dispoziție. Dar m-au făcut și să dau, sau cum se spune mai pe românește, să împart mâncare oricui îi trebuie. Cunoscuții mei știu cu toții că cea mai mare bucurie a mea este să ofer mâncare, mai mult decât să o mănânc eu. Știu că timpurile, cu noi cel puțin, sunt bune acum, dar principiile mele se bazează clar pe vorbele bunicilor mei, preferatele mele fiind: “Întotdeauna, împarte un blid de mâncare și un pahar de apă cu cel mai sărac ca tine!” și “Nu e voie să arunci mâncarea, când alții n-au ce mânca!”
Și de aici și aversiunea mea profundă față de risipa de mâncare. Puține lucruri mă enervează mai tare ca aruncatul alimentelor! Numai când mă gândesc că mor milioane de oameni în lumea asta la propriu de foame, mă îngrozește și mă face să apreciez fiecare bucățică de pâine. S-a uscat pâinea? O facem crutoane! Cam așa gândesc eu.
O să împărtășesc și cu voi obișnuințele mele, atunci când vine vorba despre coșul săptămânal, pentru că totul pornește de la momentul cumpărăturilor. Și n-am să vă bag acum povești despre cât de organizată sunt eu și ce liste meticuloase de cumpărături îmi fac și ca îmi cumpăr numai strictul necesar, bla, bla.
Mie îmi place la nebunie să gătesc. Este hobby-ul meu, este activitatea care mă calmează cel mai tare și este bucuria, deh, povenită după cum vă spuneam, din copilărie, de a-mi petrece timpul în bucătărie.
Sunt o persoană mai degrabă creativă, decât organizată, iar asta mă ajută mult atunci când vine vorba despre mâncare. În general, urmăresc pe aplicații sau din broșuri ofertele magazinelor. Da. Îmi place să cumpăr smart și urmăresc foarte atent promoțiile.
Îmi fac cumpărăturile pentru o săptămână întreagă în weekend. Am un tur de trei super maket-uri pe care-l fac mereu. Profit mereu de ceea ce-mi oferă acestea la prețuri mai bune, în săptămâna respectivă.
Gătesc foarte variat și de multe ori gătesc pentru fiecare membru al familiei în parte, deoarece și bărbată-miu si fii-mea sunt mofturoși, de fapt sunt mega alintați de mine și fiecare are pretențiile lui. Și peste ei, mai vin și eu care mă pliez pe ce gătesc sau am la rândul meu poftă de altceva.
Nu gătesc cantități mari! Doar când am musafiri îmi pierd mințile. În rest gătesc între o porție si două porții per cap de vită furajată, cum se spunea :)))))). Sclifosiții mei nu mănâncă multe zile la rând același fel de mâncare și risc să arunc… ceea ce resubliniez, urăsc să fac.
Dacă totuși din diverse motive observ că voi rămâne cu mâncare în plus, prefer să o dau cuiva care are nevoie și din păcate sunt pline străzile de oameni care au nevoie… sau o bag în congelator pentru o dată ulterioară.
La noi în frigider, ai mereu “pe ce pune mâna”, dar niciodata în exces. Există mereu un mezel, un cașcaval sau brânză, ouăle nu lipsesc niciodată, nici ciupercile și salata. Restul se rotesc în funcție de ce cumpăr săptămânal.
Da, am în congelator alimente cărora le vine rândul la gătit, da, mi-am cumpărat deja carne pentru sarmale, cele necesare pentru piftie și friptura de Crăciun și le-am congelat, pentru că urăsc să mă înghesui în magazine înainte de sărbători și să cumpăr ce mai găsesc, chiar dacă nu sunt mulțumită, la prețuri explodate. Deci, da, nu am doar strictul necesar pentru sătămâna în curs. Dacă nu am chef să mă duc la cumpărături, am mereu în congelator ceva în plus și pe rafturi în dulap câteva conserve de legume, care pot fi pregătite rapid.
Dar cel mai eficient lucru, care mă împiedică să fac risipă de mîncare este fix acest gătit de porții exacte. Anul trecut a locuit la noi și prietenul fetei mele, așa ca am avut în casă doi adolescenți de dimensiuni mari care îți mănâncă și urechile. Găteam porționat dar în cantități destul de generoase. În toamna aceasta au plecat la facultate. Am rămas doar eu și soțul meu. Am diminuat automat cantitatea gătită cu ajutorul poționării. Acum, fiica mea a revenit pentru o lună acasă, deci nu mai gătesc pentru doi, ci pentru trei. Când se va întoarce de sărbători și iubitul ei, știu că mai am de adăugat încă o porție generoasă.
Cam astea sunt obiceiurile mele de gospodină, dar și de om, care nu dorește să facă risipă pentru că belșugul nu înseamnă risipă, iar bunul simț sigur nu are nici o legătură cu risipa.
Și până la urmă, vorba lu’ tataie: “Anișoaro, nimeni nu mănâncă cu două guri!”
Acest text face parte dintr-o serie de materiale scrise sub umbrela #ACinceaPutere.
Citiți și articolele colegelor mele, pe aceeași temă:
- Cristina Stănciulescu: 6 feluri prin care am redus risipa alimentară
- Diana Cosmin Încă ne permitem să aruncăm mâncare la gunoi. Până când?
- Noemi Meilman
- Mara Coman: Să avem de toate
#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte ca un cartof.
#ACinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care, dacă și atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme”editoriale.
