Am citit zeci, sute de ganduri asternute de oamenii de pretutindeni despre acest an. Despre 2020. Anul Pandemiei despre care se va invata in manualele de istorie ale viitoarelor generatii. Mi s-a parut anul care ne-a obligat sa stam in noi. Mi s-a parut anul care a oferit fiecaruia cate o lectie sau mai multe. Unii au avut nevoie sa invete sa piarda sau sa castige sau sa iasa din zona de confort sau sa stea in ea sau sa accepte sau sa se iubeasca sau sa ierte.
Am vazut asta in gandurile tuturor si am vazut asta in lectiile pe care cred ca le-am avut eu de invatat. Eu, pentru toti cei care ma cunosc sunt un om lipsit, dar complet lipsit de rabdare. N-am rabdare sa stau nici la stop, de altfel sfarsitul anului ma gaseste si fara carnet. N-am rabdare sa gatesc, sa astept, sa nu iasa lucrurile cand vreau eu. Nu sunt fata rea, dar nu pot astepta. Sunt agitata si sunt in stare sa fac orice efort ca sa grabesc lucrurile mai degraba decat sa stau sa astept sa se intample ceva. N-am inteles si nici n-am acceptat ideea unei rezolvari de la sine a vreunei situatii in timp ce eu doar as fi avut rolul de a sta poate de a observa si astepta. Ma rog, practic anul asta am stat (stat la propriu pe cur zic) si am si invatat asteptarea in toate formele ei.
Am asteptat sa iesim din lockdown, sa intram in lockdown, sa ne iasa testele, sa le iasa prietenilor testele, sa treaca simptome, sa intram in Zoom, sa ne vedem, sa iasa Arafat la televizor, sa vina vaccinul, sa treaca anul, ceasul, saptamani, legi. Practic am asteptat atat cat n-am asteptat insumat in toata viata mea. In asteparea asta am si vazut ca in orice situatie exista si o parte buna si ca in orice context cat ar fi de dificil se poate evolua. Am redescoperit ca frumusetea chiar sta in lucruri marunte, am construit stand pe cur, am evoluat desi nu m-am indepartat prea tare de casa, m-am apropiat de oameni desi n-am fost niciodata mai la distanta, sigur, m-am si distantat de cei care-mi erau balast. Tot anul asta mi s-a parut ca-i ca o sita care cerne intr-una si astept sa ma uit in jos sa vad ce realitati s-au ales pentru viitor.
Asa intru si in 2021 tot asteptand… astept sa treaca 14 zile de carantina asa cum pana acum cateva zile am asteptat ca sotul meu sa fie mai bine. Na, era putin probabil ca un medic expus sa nu fi luat Covid desi mai avea de asteptat doar cateva zile pana urma sa primeasca vaccin dar cum stiu sa vad acum si partea plina a paharului, ma bucur ca macar unul din noi va avea anticorpi si ca totusi ciocnim in familia noastra iubita un pahar de Anul Nou.
Cat despre anul ce vine… haideti sa o luam incet, sa ne bucuram de ce avem si sa sarbatorim insusi faptul ca am trecut cu bine peste un an extrem de greu.
