Oamenii cad cand sunt prea copti
N-am mai scris de ceva timp si pentru asta va rog sa ma iertati voi minunatii care cititi super40. Stiu ca va sunt datoare cu texte interesante si mai ales relevante pentru cei de varsta noastra asa ca ma reapuc de scris si va povestesc ce am mai facut in ultima luna a anului trecut.
Am clacat.
Asta am facut si va iau asa direct ca stiu ca la varsta asta una din trasaturile de baza este asumarea. Am avut un an tare, tare greu care m-a solicitat pe toate planurile. Dar chiar pe toate.
Anul trecut imediat dupa revelion am inceput sa ma simt rau, dar un rau asa ciudat ca de moarte, ma rog nu vreau sa va trec prin toata povestea ci doar prin short-cut-ul care a dus catre diagnostic: intoxicatie cu mercur.
Cine ma cunoaste de mult stie ca diagnosticele astea „speciale” sunt tipice mie. Se pare ca umbland la niste plombe din alea de amalgam puse in copilarie am reusit sa ingerez o cantitate mare de mercur deodata, ceea ce a provocat o intoxicatie cu mercur. Am rezistat stoic tratamentului nasol asta in timp ce la birou aveam niste licitatii atat de importante incat nu mi-am permis sa zac nici macar o zi, desi as fi vrut din suflet.
Nici n-am apucat eu sa depasesc acest moment ca mi s-au imbolnavit aproape deodata cele doua animale pe care le aveam de mica: pisica Matilda si cainele Jean. Toata vara le-am oblojit, m-am trezit din doua in doua ore fie pentru unul fie pentru celalat pentru a le hrani, alina durerile sau pentru a le da medicamentele care trebuiau administrate la ore fixe. Le-am iubit enorm si cat se poate de constient le-am tinut de labute in drumul lor catre moarte. Au murit la interval de o luna unul fata de celalalat asa cum stiam ca se va intampla, din pacate.
In timpul asta am avut atat de multe ore de munca la birou cum cred ca n-am avut insumat in ultimii zece ani. Ceea ce nu-i rau este doar foartr greu cand ai greutati in suflet si suferinte in corp. Eu conduc o echipa maricica de oameni si ei au nevoie de indrumarea mea lucida. In acest timp nu am facut abstractie de rolul meu de mama a unui mic scolar si sotia unui chirurg cardiac. Ambele putand fi uneori chiar „functii” in sine. Stiti cum se spune si nu-i un cliseu… „in spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica” asa ca eu trebuie sa fiu puternica pentru cei doi barbati de succes din viata mea.
De multe ori insa, cand te chinui sa fii puternic pentru cei din jur te golesti de energia personala si la varsta asta am invatat ca sunt perioade in care viata te poate tranti la pamant daca nu ai grija de felul in care tu te protejezi.
Daca viata ta ar fi ca un scaun sustinut de 4 picioare – unul reprezentand viata de familie, celalat viata profesionala, cel de-al treilea viata sociala, celalat sanatatea, tu cum ai face incat sa poti pastra echilibrul vietii tale cand fiecare din aceste aspecte ar avea nevoia de atentia ta?
