In week-end am fost la Bistrita. De fapt, in zona Bistrita de o frumusete incredibila. Nu despre asta vreau sa scriu insa, ci despre intemperiile meteorologice prin care am trecut in drumul spre aeroport. Mai exact la Cluj.
Am ajuns mai repede cu masina de la Budacu de unde am fost la ziua unui prieten si inainte de a ne duce la aeroport sa plecam spre casa ne-am oprit in Piata Unirii sa mancam o inghetata. Frumos, soare, zapuseala si plin de lume. Se pregatea un concert cu circa 300 de scaune de plastic, o scena in aer liber, instrumente, corturi, pesionari si copii. Eveniment in toata regula. Canta opera Nationala din Bucuresti si Cluj Napoca. Un eveniment se autorizeaza complicat si orice organizator normal la cap verifica prognoza meteo. Acum o luna la ziua socra-mii din curtea noastra am verificat cu INMH cum va fi vremea si pentru ca mi-au spus ca vor fi averse slabe de ploaie am inchiriat si un cort.
Dar romanii nu, nimic. Nimeni nu avertizeaza, nimeni nu verifica si nimeni nu respecta nimic. La 5 minute dupa ce a inceput concertul si oamenii s-au asezat in scaune, cerul s-a intunecat subit si a inceput urgia. Zburau scaune, mashuri, corturi, bucati de haine si restul n-am mai vazut ca ne-am urcat in masina si am incercat sa pornim repede spre aeroport ca sa ne adapostim evident, nu ca sa zburam. In drum prapad, mashuri puse prost si neasigurate zburau lovind oameni, se prabuseau schele nefixate si copaci uscati si netaiati la timp. La Timisora, ati auzit, prapad… morti si raniti.
Nici o avertizare vizibila la meteo, nici o masura luata in sensul masurilor de bun simt. Nu facem un eveniment in aer liber cand este ciclon afara. Pur si simplu se anuleaza ca nu-i vreo tragedie. Asta n-ar fi fost. Sa mori insa cu copilul de mana in parcul de langa bloc pentru ca oamenii n-au fost informati de autoritati sa-si stranga muraturile de pe balcon abia asta-i o tragedie! Sa mori efectiv ca un prost pentru ca te-ai nascut intr-un loc unde oamenilor li se rupe in pai’spe de orice. Chiar si de forta naturii dezlantuite.
Adevarul este ca in tot ghinionul asta noi avem norocul ca ne iubeste Dumnezeu. Ne iubeste mult, deoarece se spune ca Dumnezeu la da oamenilor pe care-i iubeste exact atata cat pot duce. Si noua ne-a dat sa ducem… mai nimic. Nu avem cutremure ca in Mexic, uragane ca in Florida, atentate ca in Franta sau lipsa de mancare ca in Somalia… ca daca ne-ar fi dat, nu puteam sa ducem nici macar 5% din asemenea experiente. Asa ca eu zic macar sa nu ne mai plangem si sa-i multumim in genunchi.
La facerea lumii Dumnezeu a hotarat ca o sa-I placa umorul romanesc, tuica sau fetele frumoase, asa incat… le-a dat romanilor sa duca atat cat pot duce… putin, foarte putin.
