Anul asta hotelul nostru de suflet, Belvedere de la Olimp a intrat in renovare. N-am prea stiut incotro s-o luam. Bugetul este extrem de limitat din cauza anului de meditatii multiple a lui Cleo si celor doua nunti la care am fost nasi asa ca… incotro?
N-aveam cum sa ratam cele cateva zile de mare pe care le petrecem anual doar noi trei, ca trei ursuleti, de cand avea Cleo un an. Sunt zilele in care ne lipim unii de altii, spunem tot ce avem pe suflet sau ne trece prin cap, zilele in care, noi ca si familie, intelegem cel mai bine valoarea a ceea ce ne-a dat Dumnezeu si ne-a ajutat sa construim. Deci, fara aceste cateva zile de famile pura, viata nu are sens.
Cu ajutorul unei minunatii de om am ajuns la Constanta. Sigur ca am mai fost de 1000 de ori la Constanta, dar n-am stat niciodata o saptamana intreaga! Eram sceptici. Am auzit ca plaja 2-3 Papuci ar fi frumoasa, dar… sceptici. Ei si in prima seara ajunsi, am lasat masina si am luat un taxi.
– Nenea, nenea, vrem sa bem si noi un Cico pe malul marii. Ne duci undeva frumos?!
Si ne-a dus. Ne-a dus la Zoom Beach. Oaaaa. Ce sa vezi aici?! Circa un hectar de plaja. Larga, mare, cu parti salbatice si multe tronsoane amenajate. Dar cum amenajate?! Cu 2 m intre umbrele, nu sa-ti mirosi transpiratiile incremuite cu al’ de langa tine, sa ai maxima intimitate cu niste straini pe care ti i-a ales, ca la indieni, baiatul de la sezlonguri. Nu. Spatiu mult, mult. Deja a mai trecut din scepticism. Ne-am asezat la terasa. Afara ploua, dar noi trei palavrageam pe vocea lu’ Amy Winehouse.
Da! Amy, nu Salam sau vreun bumtiutor de vaza. Muzica incet, cat sa te bucuri de ea, dar si de conversatie. Am stat pana la vreo 11 si am hotarat ca a doua zi aici venim la plaja. Zi mohorota, dar pe canapele cu o sticla de Liliac si multa gheata, a iesit si soarele. Dar cel mai frumos lucru a fost ca am vazut la o canapea alaturi o tipa care-mi era prietena pe FB.
Are un copil auriu, absolut minunat pe care imi placea sa-l admir. Mi-a fost rusine sa ma bag in seama, dar… s-a bagat blondul pletos cu ochi albastri. In poze copilul Robert emana lumina, dar fata in fata e un adevarat miracol. Un glob de lumina. S-a lipit de Rita si de noi si m-am dus si eu la mama lui si m-am prezentat. Si asa am descoperit-o pe Bogdana Daradici. Pictorita, artista, mama, frumoasa, desteapta si fireasca precum marea. N-am inteles eu de ce am urmarit-o fascinata. Cand s-a prapadit tatal ei, marele pictor, cand posta bulgare auriu de copil… d-aia. Pentru ca nimic nu este intamplator si pentru ca trebuia sa-i cunosc firescul, relatia de 18 ani cu sotul ei si sa ma ciugulesc cu acel copil divin. Si iar imi ridic ochii spre cer si multumesc.
Alti oameni cu care tin relatia pe FB ne-au recomandat un restaurant magnific, La Dana la Ceaun, unde am mancat ungureste asaaa cevaaa… speech-less. Aaa si vreau sa va mai spun ceva! Pe plajele, terasele si la acest restaurant din Constanta, cainii sunt bine-veniti!!! Suntem in Europa, aici la Constanta!
Cand sa mancam a sunat Mihai Lupu, prietenul nostru drag care a venit cu Franci, fata lui de 14 ani si una dintre cele mai bune prietene a lui Cleo, la mare ca sa-si intareasca relatia tata-fiica. Au venit ei doi ca BFFei. Respect, Mihaita! Azi le-a luat omu’ pe fete si le-a dus la Vama Veche sa-si cumpere salvari. Eroic lucru :))). Si intre timp am aflat ca fii-mea gresise data de plecare in tabara asa ca nu ne intoarcem maine ci luni la Bucuresti asa ca mai pot sta aici. Aici pe plaje mari si generoase si sa ascult Bob Marley dupa 20 de ani, impreuna cu melodia marii, cu H tolanit pe mine si cu Rita fericita alergand pe malul marii, cu Cleo adolescenta indragostita de parintii ei si cu oameni minunati pe care mi aduce viata in cale.
God, multumesc!
