Sunt recunoscatoare pentru varsta pe care o am si pentru faptul ca acum stiu cine sunt eu. Spun asta, deoarece, in cazul meu, „devenirea” s-a realizat mai greu. In tinerete, nici nu-mi dadeam seama ca eram atit de nesigura pe mine incat voiam sa fiu oricine altcineva, mai putin EU.
La 13 ani credeam despre mine ca seman cu CC Catch – astia de la #super40 stiu cine este ea, aia mai tineri -sa incerce cu youtube.
La 16 ani voiam sa fiu Kim Basinger, voiam intr-atit de mult, incat mi-am ciopartit tot parul meu lung si frumos in incercarea de a o imita.
La 20 eram convinsa ca aduc cu Cindy Crawford. Incercam sa ma imbrac ca ea si imi desenam cu dermatograful o alunita enorma pe obrazul sting. Eram atit de nesigura, incat nu stiam cine sunt eu.
Intre 20 si 30 de ani m-am ocupat sa aflu ce m-a facut pe mine sa nu stiu cine sunt, ce pot si cat pot.
Dupa ce m-am lamurit, am inceput sa ma asez, sa-mi schimb optica, sa ma cunosc si sa ma iubesc asa cum sunt.
Am devenit asa de bine cu mine insami, incat, acum, la #super40 sunt altii care vor sa fie ca mine:).
Concluzia este oricum aceeasi, virsta- in sensul de etate :), are avantajele ei.
