O viata de om. 20 de ani.
Atata se implinesc in aceasta noapte dintre ani de cand H si cu mine ne-am indragostit iremediabil unul de altu.
Era revelionul 1996-1997, trebuia sa il facem in sediul unei firme unde lucrau doi prieteni. Pe vremea aia revelioanele erau mai simple: fiecare venea cu ceva de baut, unul venea cu un geamantan in care avea combina, boxele si CD-uri cu muzica. Asa ne-am adunat pe strada Icoanei. Singura problema, marunta, ca se stricase centrala si nu era lumina si caldura. Asa ca treij’ de oameni am plecat pe jos la tata acasa, pe nepusa masa pentru a face rev-ul acolo. Evident! Cel mai misto revelion ever! Dar nu voi intra in detalii… ce bine ca nu exista FB pe vremea aia! Prietenii stiu de ce ?. Eu, pe atunci, studiam la Louxembourg, venisem pentru 10 zile in vacanta, aveam 22 de ani, eram single si foarte dispusa la o partida de dragoste.
Pe H il mai vazusem pe la petreceri, dar nu mi-l prezentase nimeni. In noaptea aia l-am vazut mai atent: slab os, brunet cu ochii mari negri, buze carnoase si inalt. Fix pe gustu’ meu. Am dansat, ne-am sarutat si am plecat cu el acasa. Trebuia sa fie un one night stand clasic. Si asa a si fost. De dimineata l-am intrebat:
– Baiete, pe tine cum te cheama?
– Jean.
– Jean???
– Da.
– Asa te-au botezat ai tai?!
– Nu. Asa mi se zice, pentru ca ascult Jean Michel Jarre.
– Aaaa, ok. Si cum ziceai ca te cheama?
– Horia. Horia Nicolescu.
Eram despuiati, dar ne-am dat mana si am facut cunostinta. In seara aia, ca era deja seara, s-a imbracat sa plece acasa. In dreptul usii s-a intors, s-a uitat cu minunile alea de ochi la mine si m-a intrebat:
– Mai pot ramane o noapte?
Creierul imi urla „Nuuuuu!!!!”, n-aveam nevoie de complicatii. In cateva zile ma intorceam la Luxembourg. Pe gura insa mi-a iesit un mare „Da!”. Am stiut atunci, acolo, in usa ca ma voi indragosti cumplit de acel om cald, destept si frumos. Nu voiam, dar… cand apare love-ul, nu-i dupa tine!
A ramas cateva nopti fierbinti de corpuri tinere de 20 de ani, de minti destepte si pline de vise si umor nebun. Ma gandeam cu groaza ca voi pleca si nu-l voi mai vedea. „Dar Ana! Stiai asta! Fii asumata! Pleci si gata! Bucura-te ca ai trait asa ceva frumos! The End!” El isi aminteste razand ca am chemat-o pe Ileana pe la mine sa i-l prezint, apoi pe mama. Atunci a inteles ca inseamna ceva pentru mine! S-au mai intamplat cateva lucruri de rasul curcilor, dar p-alea le pastrez pentru alt articol. Chiar merita.
Ma rog, la un moment dat a plecat acasa, iar a doua zi aveam avion. Mi-am luat adio, l-am sarutat cu foc si cu inima franta. A doua zi, insa, mi-a aparut din nou la usa, dimineata, ca sa ma mai vada inainte de plecare… Da! Deci si eu insemnam ceva pentru el.
Am stat cateva zile la Luxembourg si am simtit ca nu mai pot! M-am dus la o cabina telefonica si l-am sunat. Doamne, cata caldura mi-a venit prin receptor! Cata iubire, cata fericire! Isi aminteste mereu de acel telefon si de cele care au urmat si-mi spune ca n-a auzit o voce mai sexi si frumoasa ca a mea. Nu, nu aveam internet pe vremea aia, aveam doar posta clasica. Ne-am scris scrisori siropoase pe hartie cu pixul, ne-am trimis in plic role de casete audio pe care erau melodii de dragoste. Doamne, cum era asteptarea postei! Si cand gaseam plicul de la el!
Nu mi-a mai stat capu’ la invatat si nici el n-a mai avut rabdare. A cerut bani de la familie si a venit dupa mine. A venit sa ma ia acasa si sa ma iubeasca inca 20 de ani.
20 de ani in noaptea asta. Atata avea si H cand ne-am cunoscut. Sa-mi traiesti jumatatea mea inca 20 si inca 20 si inca… Te iubesc.
Mamă, ce poveste, mi-au dat lacrimile de frumosi ce sunteti, hm, si pe alocuri imi suna atat de cunoscut… numai eu stiu de ce 🙂 multi ani de acum inainte, sa va vedem in poze peste ani si ani doi bunici cu nepotii dupa ei si la fel de iubareti, sunteti superbi 🙂