De cand ma stiu am facut petreceri din alea despre care se vorbea zile in sir cu oameni multi asa cam 100 uneori, chiar si mai mult.
Anul acesta la 42 de ani n-am mai simtit sa fac asta si m-am intrebat de ce… asa ca am facut cumva un bilant. 42 de ani reprezinta cam jumatea vietii. Un bilant a ceea ce conteaza acum de-adevaratelea pentru mine.
Mi-am dat seama complex si frumos ca eu sunt suma tuturor intamplarilor din viata mea, a fericirilor si suferintelor. Ca nu vreau sa fiu decat asa cum sunt acum pentru ca acum eu sunt si cea de ieri si cea de azi trecand prin filtrul sentimentelor si intamplarilor tot ce insemn eu si tot ceea ce conteaza pentru mine.
Ii multumesc universului pentru ca #acumstiu ce este important pentru mine si #acumstiu ca iubirea, suferinta, iertarea, bucuria, nerabdarea, cinismul, umorul si caldura fac parte din mine iar fericirea si linistea conteaza deopotriva si le regasesc in prietenii mei, in familia mea, in copilul meu si in profesia mea.
Acum, la 42 de ani nu-mi doresc dezmat, imi doresc sa fiu pe o plaja cu nisip fin cu familia mea si cu prietenii mei apropiati, imi doresc sa-i aud la telefon pe cei care nu au putut fi cu mine, imi doresc emotie si clar de luna. Imi doresc sa aud inima mea sa-mi spuna ce vrea ea sa imi spuna, acompaniata de sunetul valurilor pe care atat le iubesc! Imi doresc imbratisarea celor atat de importanti mie si gandurile lor.
