Argument: Cand ai deja peste 40, stii sa vezi viata si asa… sa fii, poate, bipolar. Sa vezi, dar sa si observi. Sa taci vorbind si sa vorbesti tacand. Si sa iei partea frumoasa dintr-o poveste, chiar daca e trista. Unii ii zic „umor negru”. Dupa 40, desi ti-ar placea sa crezi ca esti superficial, nu prea mai esti…
Nole e baiat bun; cam laudaros el, asa, cam gura sparta, nu prea-ti puteai pune baza in el, adica nu erai sigur ca-i puteai spune un secret, si sa nu-l auzi a doua zi prin piata, la baietii care veneau sa se dreaga cu un rom si-o bere imediat ce se ridica mira. Dar era baiat bun. De un singur lucru puteai fi sigur. Daca-i dadeai masina pe mana, ca avea un zgomot, ca batea o planetara, ca nu pornea la cheie, nu stiu cum naiba facea, da-n doua zile era ca noua. Ti-o aducea el personal in fata blocului, functionala dar si curata. Ti-o spala el, cu mana lui. Iubea masinile ca pe copiii lui.
Avea si-o porecla. Ii spuneau astia “Hai, c-a luat-o!”. Caci in sesiunile lui elaborate de reparat masini, dupa ce mesterea el acolo motorul, il punea p-Ala Mic (un baietan de vreo 10 ani, cu ceva probleme pe-acasa) sa dea o cheie. Masina trosnea din toate incheieturile, Ala Mic avea aerul ca facea cel mai important lucru din lume, iar Nole, plin de sudoare si transfigurat ii dadea “sprituri” pacientei, aplecat peste motor, intr-o stare de semi-constienta. Ii mai zicea Ala Micu, din cand in cand, “Ridica-ti, nea Nole, pantalonii, ca ti se vede curu’”.
Pornea masina. Hac, hac, hac, lui Nole ii ieseau ochii din cap ca-n pragul orgasmului, Ala Micu isi lungea gatul din masina si nu slabea cheia din contact, si, cand in sfarsit, rabla se indura sa porneasca, Nole incepea sa urle: “Hai c-a luat-o! Hai c-a luat-o!”
Intr-o zi, cand nu avea inca nevoie de Ala Micu sa dea la cheie, (mai avea de pus culbutorii si sa curete tachetii) il cheama Nole si-i spune: “Ba, ia du-te ma, pan’ la mine-acasa, vezi ca e mama acasa am o juma da vin da butura pa balcon, mi-a ramas da la ploconu’ lu’ finu, adu-o incoace ca mi-e sete rau”. Ala Micu face stanga-mprejur, si-o taie. Mai apuca Nole sa-i strige, “Si ia si tubulara aia da 14, vezi ca e in debara, stie mama”. Si-n gand: “Ba, cat alearga, copilu’ asta, eu nu l-am vazut p-asta dacat alergand”.
Nu trec zece minute, Nole e aplecat peste motorul lui, acolo, da-l zareste, cu coada ochiului p-Ala Micu venind, cum altfel daca nu alergand, dar cu mana goala. ‘’Hm, n-o fi vrut mama sa-i dea vinu’. Da’ cheia? Cheia?”
“Nea Nole… Nea Nole… Nea Nole… A murit tanti Valerica!”
“Ce, ma? Mama? A murit mama?”
“Da, nea Nole, e lume stransa la matale in casa acolo… A murit”.
Nole isi sterge transpiratia de pe fata, lasa balta totul si pleaca impleticindu-se… In fata lui, alergand, Ala Micu, ii deschide drumul lui Nole, in caz ca acesta, din cauza socului, a uitat drumul spre casa.
Nole ajunge in fata blocului, era lume, da, lume multa care-l privea deja cu compasiune “e adevarat, deci”, isi zise, “a murit mama”, ajunge in dreptul usii apartamentului si-o, vede, intr-adevar, intinsa deja pe masa din sufragerie.
Intr-un gest de suprema disperare, incepe sa urle “Maaaaamaaaaaaaa!” si se-arunca, pierdut, peste ea. Din pieptul proaspetei decedate ies, pe nari si gura, ultimele ramasite de aer, ca sufletul care s-a hotarat definitiv, sa paraseasca trupul.
Nole le simte, le aude si le simte, nu, nu i s-a parut! Si-ncepe sa urle:
“Hai c-a luat-o! Hai c-a luat-o!”
by Dragos Oltean
