Multumesc femei frumoase, pentru invitatie.
Toata viata am trait printre multe femei frumoase, sint printre acele femei care zimbesc si se bucura cind vad o femeie frumoasa…
Cred ca in tinerete, luata de valul vietii, nu am acceptat frumusetea, ci am invatat sa o folosesc ca pe un dar… da, sa o folosesc, pentru ca am vazut ca pot sa intru pe o usa deschisa mai usor, ca pot sa fiu luata in seama… apoi am invatat sa vorbesc! Si aici a fost de fapt castigul cel mai mare!
E important sa intelegi ca aspectul exterior te poate ajuta in viata… sa intri, sa fii placuta dar mai apoi… e important sa ramai, sa continui sa fii o persoana placuta! Aici intervine intelectul si ce inveti pe drumul vietii, daca reusesti sa faci din asta patine pentru viata… esti o femeie care poate fi si fericita!
Trebuie sa va spun ca in primii ani ai vietii am fost manechin, dar mai intai am fost mama si aceste doua meserii se pare ca nu se impaca bine, motiv pentru care voi relua subiectul…
Am 64 de ani peste citeva luni si ma mindresc cu asta!
Din cauza meseriei, care pe vremea noastra era o meserie fara stralucire, m-am auto-educat sa am o grija deosebita de aspectul meu… si pentru ca avind intai un copil acasa, mai apoi doi, nu era usor… si poate chiar am devenit exagerata cu privire la amanunte: asortarea, dunga de la ciorap, parul curat si coafat, machiajul… niciodata nu ma duceam nici la macelar fara o pereche de cercei si un ruj pe buze… si eram rasplatita cu o fata luminata de un suras. Ii spuneam unei prietene care m-a intrebat odata de ce imi pun cercei sa ma duc sa iau carne “Crezi ca lui nu-i face placere sa vada o fata ingrijita, o pata de culoare in griul cotidian?”
Asta era, mie imi placea o femeie aranjata, ingrijita, frumoasa si asta incercam si eu sa fiu…
Mai tirziu, cind incet-incet viata incepe sa te transforme, am realizat ca era si un dar de la Divinitate, lucru care ma face sa multumesc pentru el zilnic!
Sa ajungi la o virsta “frumoasa” ca a mea… nu e totul roz si stralucitor, dar orice ti s-ar intimpla, prin orice ai trece, daca te speli pe fata dupa lacrimi si acoperi durerea cu fond de ten, urechile le impodobesti cu un cercel… treci mai departe!
Nu conteaza ce crede lumea, nu conteaza ca ai sufletul in bucati, altfel vei trece de starea respectiva daca te obligi sa fii ingrijita si de ce nu “stralucitoare”… si apoi durerea va ceda, va disparea… ca o fantasma in fata soarelui…
Pentru a ramane la o virsta “fara virsta” cum imi place sa spun, e important cum gindesti, ce gindesti si cit de mult te bucuri! Nu vreau sa dau sfaturi, poate fiecare sa-si traga concluziile din povesti, dar nu poti sa fii fericita daca gindurile tale nu sint pozitive, daca nu incerci sa zimbesti cu orice fel de chin…
Imi aduc aminte prima data cind am ajuns in America eram uimita si impreuna cu fetele mele bufneam in ris cind vinzatoarea surizatoare… ne intimpina cu “buna ziua,cum sinteti azi ?” si noi raspundeam intre noi “Da’ ce-ti pasa tie?!”
Acum, cind s-a schimbat si America, unde nu te mai intreaba nimeni nimic, ba citeodata nici nu te ia in seama… duc dorul fetei zimbitoare, falsa daca vreti, dar… mult mai placuta decit a unei vinzatoare care scrie infrigurata pe telefon…
Cum spuneam, eu ma bucur, ma bucur ca exist, ma bucur de picaturi de ploaie, cat si de raze de soare, ma bucur de apus… rar si de rasarit, ma bucur de un film bun, de un spectacol la care ma gindesc zile dupa si mai ales de oamenii din jurul meu, cei care ma uimesc, care ma fac sa ma simt “fara virsta” si care se bucura de viata… ca voi!
By Adriana Ichim
